Acasă Actualitate Poliţiştii locali din Timişoara au dat examenul de pregătire fizică

Poliţiştii locali din Timişoara au dat examenul de pregătire fizică

DISTRIBUIȚI

politistii loicali timisoaraUna dintre condiţiile fundamentale ale statutului de poliţist este „să fii tare în muşchi”, pentru a face faţă infractorilor. De aceea oamenii legii sunt verificaţi anual.

Polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Timișoara au susținut examenul de pregătire fizică, desfășurat pe Stadionul Știința, marţi 28 octombrie. Proba a fost introdusă încă de anul trecut și face parte din testările anuale cu ajutorul cărora se stabilesc evaluările anuale ce se acordă polițiștilor locali. Proba a constat în alergare  – 1000 m bărbați, respectiv 800 m femei, fiind prezenți majoritatea polițiștilor locali. Cei care nu au putut fi prezenți, fiind în timpul serviciului, vor fi testați la o dată ulterioară. De această dată, față de anul trecut s-a observat o evoluție pozitivă, polițiștii locali pregătindu-se mai mult pentru susținerea probei de rezistență și încadrându-se în baremul impus fiecărei categorii de vârstă, care este reglementat de sistemul Ministerului Afacerilor Interne și valabil pentru structurile din Sistemul de Ordine și Siguranță Publică. „Trebuie menționat faptul că stabilirea calificativelor la final de an pentru polițiștii locali se face din susținerea mai multor examene, anume pregătirea fizică, tragerea cu pistolul din dotare și pregătirea profesională. Ultimele două examene vor avea loc în perioada următoare”, a spus Daniela Seracin, PR Poliţia Locală Timişoara.

Comentarii

comentarii