Acasă Eveniment Poliţiştii rutieri au amendat de 72.000 de lei

Poliţiştii rutieri au amendat de 72.000 de lei

DISTRIBUIȚI

masina politiePoliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat acţiuni specifice în perioada 7 – 10 noiembrie, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool. Oamenii în uniformă au constatat 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Totodată au fost aplicate şi 358 de sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 228 pentru depăşirea limitei legale de viteză, patru pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare şi 126 pentru alte abateri de la normele rutiere. Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 72.000 lei.
De asemenea, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate a fost retras şi un certificat de înmatriculare şi reţinute 12 permise de conducere, din care patru pentru depăşiri neregulamentare, două pentru consum de alcool, două pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h şi patru pentru alte abateri.

Comentarii

comentarii