Acasă Economic Poşta Română şi PrioriPay lansează serviciul “Bani Direct Acasă”

Poşta Română şi PrioriPay lansează serviciul “Bani Direct Acasă”

DISTRIBUIȚI

baniRomânii din străinătate au posibilitatea de a trimite bani în ţară, direct la uşa destinatarului. Începând cu luna septembrie, Poşta Română şi PrioriPay pun la dispoziţia clienţilor din afara României o platformă rapidă care să elimine drumul la ghişeu şi alte cheltuieli suplimentare.

Prin noul sistem, expeditorul îşi va deschide, gratuit, un cont în cadrul platformei PrioriPay, pe care îl va alimenta printr-un card bancar cu suma necesară transferului. Pasul doi este accesarea secţiunii dedicate serviciului “Bani Direct Acasă”, unde clientul va completa datele destinatarului. Poşta Română va prelua datele transferului şi va înmâna banii prin intermediul poştasului. „O soluţie inovativă de transfer de bani precum cea oferită de PrioriPay are nevoie de reţeaua naţională de distribuţie a Poştei Române. Cei care se bazează pe ajutorul trimis de membrii familiei aflaţi în străinătate îl vor putea primi, direct acasă, din mâna aceluiaşi om care le aduce pensia, alocaţia pentru copii sau ziarul de dimineaţă”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.
Transferul de bani se poate realiza de oriunde din lume, din faţa calculatorului sau de pe telefonul mobil conectat la Internet, prin accesarea website-ului www.prioripay.com. Comisionul perceput pentru acest serviciu se achită, integral, de către expeditor şi se compune din tarifele PrioriPay şi cele ale Poştei Române, aferente serviciului E-mandat. “Pe lângă comisioanele avantajoase, «Bani Direct Acasă» reprezintă un standard de accesibilitate în domeniul transferului de bani: atât expeditorul, cât şi destinatarul, se pot bucura de beneficiile acestui serviciu fără să se deplaseze în sucursalele diverselor instituţii care oferă servicii similare. Datorită acoperirii naţionale oferite de Poşta Română, prin acest serviciu suntem de un real ajutor mai ales celor care sunt plecaţi în străinătate şi trimit bani către rudele în vârstă, aflate în localităţi mai izolate”, a declarat Ion Matei, directorul general al PrioriPay.
De exemplu, la transferul sumei de 1.000 de lei, expeditorul va achita un comision de 20 de lei – conform planului tarifar aferent serviciului E-mandat al Poştei Române – şi 0,5 euro, comision Prioripay. Pentru a primi banii, destinatarul nu este obligat să deschidă un cont pe website-ul www.prioripay.com.

Comentarii

comentarii