Una dintre cele mai vechi fabrici de chibrituri de pe actualul teritoriu al României s-a aflat în Timişoara austro-ungară. Aceasta a a fost înfiinţată în anul 1883 și a funcţionat până în anul 1963. Apoi, utilajele au fost transportate la fabrica de chibrituri de la Brăila.
Astăzi, la Timişoara a rămas doar coşul fabricii, care are inscripţionat cuvântul “Gyufagyar”, ceea ce în limba română se traduce prin “fabrică de chibrituri”.
Fabrica de chibrituri s-a aflat pe malul canalului Bega, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, vizazi de Solventul. Din exterior se văd doar coşul fabricii şi corpuri de clădiri construite de fosta fabrică Tehnolemn după preluarea Fabricii de Chibrituri, coşul fabricii rămânând intact şi fiind vizibil de la distanţa.
Preşedinte era baronul Nikolits Fedor, iar director Szana Zsigmond
Iată ce scria Berkeszi István, în „Monoigrafia Timişoarei din 1900:
„Mai nou a luat amploare fabricaţia de chibrituri. Fabrica de Chibrituri Timisoara a fost fondată în anul 1883 de către Steiner Károly junior. După ce a trecut de mai multe ori prin proprietatea a diferite persoane în anul 1899, a fost transformată într-o societate acţionară, moment din care a înregistrat un progres considerabil. Preşedintele întreprinderii era baronul Nikolits Fedor, iar director Szana Zsigmond. Dacă până în urmă cu câţiva ani fabrica importa din Austria beţele de chibrituri şi cutiile, acum toate acestea le realizează singur din lemnul autohton. Fabrica are 56 diverse tipuri de maşini şi 300 de muncitori. Producţia zilnică este de 40 de milioane de beţe de chibrituri, 150.000 de cutii de chibrituri şi 50.000 de ambalaje de hârtie. Produsul fabricii cel mai preferat de public este chibritul marca EMKE, comercializată sub protecţia societăţii de educaţie publică din Ardeal, care a micşorat mult importul chibriturilor din Austria. Fabrica donează 5% din câştigul net societăţii Emke, ceea ce înseamnă anual circa 5.000 de coroane. Exportul de produse este în creştere, momentan exportând în ţările balcanice dar şi în Asia”.
Fabrica produce zilnic 40 milioane de beţe de chibrite în 1902
La rândul său, Ármin Barát care scria în “Die königliche Freistadt Temesvár”, în anul 1902:
“Acum un an şi jumătate, fabrica a obţinut prima maşină inventată în Belgia şi fabricată în Germania, care are o lungime de 22 metri şi care produce chibriturile suedeze într-un proces continuu de producţie unic. Pentru confecţionarea cutiilor şi prelucrarea lemnului le stau la dispoziţie instalaţii mecanice măreţe. Fabrica produce zilnic 40 milioane de beţe de chibrit, 250.000 de cutii şi 90.000 de plicuri. Pentru aceste cantităţi colosale se utilizează anual 500 vagoane de lemn, ceea ce înseamnă 50.000 de metri steri. Fabrica produce din aceasta 120.000 kilograme de hârtie; se prelucrează circa 80.000 kilograme de clei, amidon din cartofi şi amidon din cereale. Se pare că această intreprindere cuprinde cele mai variate industrii. Două cazane cu suprafaţa de încălzire de 160 metri pătrați şi trei maşini cu aburi asigură forţa motrice necesară”.
Fabrica producea o varietate mare de sortimente şi mărimi de chibrituri suedeze, chibrituri cabinet şi chibrituri cu fosfor, cremă de pantofi, cremă de piele şi arme, creme de lustruit şi esenţă de albăstreală.
Toate utilajele erau din Gemania
Se făcea export în Turcia, Egipt şi Bulgaria. Piaţa internă acoperă întreaga Ungarie.
“În perioada de dinainte de 1918, Fabrica de chibrituri din Timişoara, era sucursala Societăţii Anonime Solo din Viena şi purta denumirea de Szikra, în româneşte Schântea. Sub regimul ungar avea dreptul comerţului liber în ce priveşte producţia. La data apariţiei articolului era monopolizată de Stat, fabrica având obligaţia a-i ceda toată producţia, iar scurt timp Statul o va prelua în tot complexul ei. Avea una dintre instalaţiile cele mai moderne. Toate maşinile erau de provenienţă din Gemania. Alături de fabrica de chibrituri mai era instalată o fabrică de chimicale, care producea şi crema de ghete, vax, vânăţele şi altele. Numărul muncitorilor era 240, bărbaţi şi femei. Câştigul unui muncitor era de 30-40 lei la zi. Afară de aceasta ei mai primeau alimente în preţ redus… Statul prelua stocul întreg de chibrituri şi îl plasa pe piaţă prin Depozitele de tutun din Timişoara, Târgu-Mureşului, Oradea-Mare şi Deva. Statul prelua chibriturile cu 20 bani – cutia, şi o vindea pe piaţă cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei”, scria ziarul Nădejdea din Timişoara, în 27 aprilie 1921.
Intreprinderea de prelucrare a lemnului „Tehnolemn” este rezultatul nationalizării în 1948 a mai multor ateliere particulare de tâmplărie, precum şi a comasării acesteia în anul 1962 cu Fabrica de chibrituri.
În anul 1963 a incetat fabricarea chibriturilor, secţia respectivă s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante, destinate în exclusivitate pentru export.