”Dintr-o regretabilă greșeală, la mail-ul transmis astăzi referitor la proiectul pentru regenerarea urbană a zonei Traian, au fost atașate alte imagini decât cele legate de proiect. Revenim cu imaginile corecte și ne cerem scuze pentru această eroare”. Așa scrie într-un comunicat oficial al Primăriei Timișoara, primit vineri seara de presa din Timișoara. Comunicat care vrea să acopere un furt. Un furt intelectual și unul din banii publici.
Administrația Fritz a prezentat vineri, marele proiect (mare pentru că are o valoare de peste 28 de milioane de euro, fără TVA) de regenerare urbană a Pieței Traian. Studiul de fezabilitate, pe care Primăria Timișoara a aruncat peste 1,5 milioane de lei, a fost realizat de Planwerk Arhitectura și Urbanism – Consipro – Melnytopo SRL – Studio de Peisaj Ana Horhat SRL – Prodeco Arhitectura și Inginerie – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Rezultatele studiului, pentru care s-a ”lucrat” 6 luni, au fost prezentate prin câteva imagini realizate pe calculator. Și, ciudat, în Piața Traian au apărut mai multe clădiri, au dispărut liniile de tramvai, iar Biserica Ortodoxă Sârbească a fost înlocuită de una evanghelică-luterană.
Așa cum au descoperit colegii de la Sursa de Vest, fotografiile prezentate presei și care urmează să fie arătate și consilierilor locali, au fost furate dintr-un proiect realizat în anul 2016, de firma suedeză Land Arkitektur, pentru piaţa centrală din orăşelul Skövde, proiect finalizat în 2019. În noua ”viziune” a Pieței Traian au fost scoase linii de tramvai, Biserica Ortodoxă Sârbească a fost înlocuită cu o biserică evanghelică-luterană și mai mulți copaci, care, pentru 1,5 milioane de lei, au fost șterși în Photoshop.
După ce frauda a fost constatată, angajații lui Fritz s-au grăbit să spună că au comis o ”regretabilă greșeală”, și au trimis alte poze, din cu totul alte părți ale zonei Traian. Semn că randările copiate din Suedia fac parte din studiul oficial pentru care timișorenii au plătit 1,5 milioane de lei.
Firma clujeană Planwerk Arhitectură și Urbanism este una dintre firmele prietene ale administrația Fritz, fiind o colaboratoare constantă a Vitamin Arhitects, firmă înființată de Rudolf Graef, fost consilier personal al primarului Dominic Fritz. La Timișoara, Planwerk Arhitectură și Urbanism s-a remarcat prin faptul că a lucrat 11 ani, încă din vremea lui Ciuhandu, la noul Plan Urbanism General al Municipiului Timișoara.
De altfel, Rudolf Graef a fost numit de Dominic Fritz ca ”expert cooptat”, în comisia de organizare a licitației pentru reabilitarea Pieței Traian și a coordonat consultanța tehnică în cadrul proiectului româno-german GTZ pentru reabilitarea și revitalizarea cartierelor istorice din Timișoara. Tot Graef a fost implicat în elaborarea Masterplan Bega și a conceptului integrat de acțiuni pentru zona istorică Timișoara în baza cărora au fost, ulterior, realizate proiectele de pietonizare a zonei Cetate și pistele velo de pe malurile canalului Bega.
Cât despre reabilitarea Pieței Traian, conform calendarului cu care s-a lăudat primarul Fritz, proiectul de regenerare urbană ar fi trebuit să fie gata în luna octombrie 2022. pentru ca în decembrie anul trecut să fie depusă cererea pentru finanțarea pe fonduri europene.
Și, dacă proiectul Pieței Hertig Johan din Skövde a fost nominalizat pentru premiul Landmark 2022, cel al Pieței Traian ar trebui nominalizat măcar pentru un dosar al DNA.