Acasă Politica Președintele PNL, Crin Antonescu nu susține taxa de solidaritate

Președintele PNL, Crin Antonescu nu susține taxa de solidaritate

DISTRIBUIȚI

Președintele PNL, Crin Antonescu a declarat că el personal nu susține taxa de solidaritate din sistemul bugetar.
Premierul Victor Ponta a declarat, la Iași, că va analiza situația și va impune celor din sistemul bugetar, nu și profesorilor universitari, o taxă de solidaritate. Ponta a dat exemplul tatălui Robertei Anastase, care în calitate de consilier al directorului CONPET, unitate economică de stat, câștigă 320 de milioane de lei vechi pe lună. Premierul Ponta a declarat că nu s-a stabilit căror categorii de bugetari li se va aplica această taxă de solidaritate, dar i se pare normal existența ei.
Crin Antonescu a declarat, la Arad, că subiectul va fi discutat atât în cadrul partidului, dar și cu partenerii din USL. „Taxa asta, un tip de taxă excepţională, de solidaritate sau aşa ceva, este, totuşi, o formulă care excede înţelegerea noastră pe formula fiscală şi, din punctul ăsta de vedere, cel puţin dacă nu văd nişte argumente foarte concrete, eu unul nu susţin o asemenea măsură”, a declarat Crin Antonescu. El a admis totuși că această taxă este „o formulă care excede înţelegerea pe formula fiscală“. Abia după discuțiile din USL se va lua o decizie în cazul taxei de solidaritate, crede președintele PNL. „Vom discuta în Partidul Naţional Liberal cu miniştrii noştri, cu parteneri noştri în USL şi, în urma a ceea ce vom decide acolo, sigur că Guvernul va acţiona“, a declarat Crin Antonescu. El personal nu susține taxa și nici mărirea impozitelor. „Eu, la prima strigare, ca să spun aşa, nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie, nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales de conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva. Filozofia şi principiile şi formulele noastre de impozitare negociate la nivelul USL sunt foarte clare, sunt publice. Le-a reamintit de curând şi premierul Ponta. Un impozit regresiv, să-i spun aşa, deci 16 la sută rămâne cea mai mare cotă de impozitare şi ne ducem în jos cu 12 la sută şi cu 8 la sută“, a concluzionat președintele PNL, Crin Antonescu.

 

Comentarii

comentarii