Acasă Actualitate Pregătire în managementul voluntariatului, la Lugoj

Pregătire în managementul voluntariatului, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Alternatived din Lugoj va organiza, timp de trei zile, în perioada 9-11 ianuarie, un modul de pregătire în managementul voluntariatului. În cadrul modulului de formare „Managementul Voluntarilor în contextul programului Tineret în Acţiune” vor desluşi tainele voluntariatul 18 tineri, coordonatori de proiecte, voluntari, membri ai unor ONG-uri, reprezentanţi ai instituţiilor publice implicate nemijlocit în lucrul cu tinerii. Formatori sunt Sorina Nihta şi Ileana Balaci, membre ale reţelei naţionale de formatori Tineret în Acţiune. La sfârşitul cursului, participanţii vor putea să cunoască şi să aplice legislaţia din domeniul voluntariatului, să identifice şi să folosească metode diferite de recrutare, motivare şi evaluare a voluntarilor pe care îi implică în proiecte, dar şi să utilizeze o abordare profesionistă a lucrului cu voluntarii în cadrul proiectelor din programul Tineret în Acţiune. Asociaţia Alternatived are ca misiune dezvoltarea indivizilor şi a comunităţilor din care fac parte, promovând educaţia non-formală, implementând proiecte educaţionale şi de voluntariat pentru timpul  liber şi vacanţe destinate copiilor, tinerilor şi vârstnicilor.

Comentarii

comentarii