Acasă Actualitate Premieră la Arad: Ziua Parcului Natural Lunca Mureșului

Premieră la Arad: Ziua Parcului Natural Lunca Mureșului

DISTRIBUIȚI

Parcul Natural Lunca Mureșului va sărbători în premieră, în data de 10 iunie, Ziua parcului. „Am ales data de 10 iunie deoarece în această perioadă din an Mureşul „înfloreşte”. O insectă cunoscută de locuitorii din prejma râului drept „rusalii”, după o viaţă de 3 ani în stadiul de larvă ajunge în stadiul de adult, iar zborul mai multor insecte de acest fel formează o adevărată perdea vie pe suprafaţa apei. Adulţii trăiesc doar câteva zile. Această explozie de viaţă, dar şi faptul că insectele asigură un adevărat festin pentru peştii din rău ne-au determinat să asociem sărbătoarea parcului cu acest fenomen din natură”, a declarat Paul Hac, director al Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului. Vizitatorii se pot plimba cu trăsura, cu poneii, îi pot vedea pe puii de jder Ruffus şi Ranger. De asemenea vor fi demonstrații de olărit, teatru de păpuși și concursuri diverse. Parcul Natural Lunca Mureșului este singurul parc natural din judeţul Arad și a fost înfiinţat oficial în anul 2005, devenind o importantă arie protejată din ţară.

 

Comentarii

comentarii