Acasă Cultura Premieră! Timeless 4ALL, cel mai mare festival dedicat întregii familii, are loc...

Premieră! Timeless 4ALL, cel mai mare festival dedicat întregii familii, are loc la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Timeless 4ALL, cel mai mare festival dedicat întregii familii, va avea loc, la Timișoara, în premieră, în perioada 3-5 septembrie 2021.

„Există nenumărate festivaluri cu tematici diverse, dar noi ne-am dorit altceva. Timeless 4 ALL este un festival pentru întreaga familie. Acesta aduce un concept unic în România și în zona balcanică. Vrem să creăm o mișcare nouă în domeniul distracției, pe care să o transformăm în brand și care să pună Timișoara pe harta turistică a festivalurilor. Dar înainte de toate, ne dorim să readucem zâmbetul larg pe chipul copiilor, să redăm entuziasmul tinerilor și să reconectăm întreaga familie trăind momente memorabile la Timeless 4 ALL”, spune Călin Ionescu, director artistic.

Timp de 3 zile, în perioada 3-5 septembrie, aerodromul „Cioca” din Timișoara se va transforma într-un uriaș parc de distracții. 

„Cel puțin 3.000 de metri pătrați ne-au cerut partenerii noștri să le punem la dispoziție pentru amenajarea parcului de distracții în care vom avea 12 tobogane gonflabile, 2 trenulețe, 2 carusele, o pistă de mașinuțe tamponabile, trambuline elastice, piscină cu baloane pe apă și alte surprize”, spune Ionuț Cucu, manager logistică și producție.

Dinozauri la Timișoara

„Există acum o generație interesată în mod deosebit de lumea dinozaurilor. În România s-au deschis câteva atracții pentru genul acesta de fani. Pentru ei, la Timeless Festival aducem dinozaurii acasă, în Timișoara. Să ai un selfie cu dinozauri e la mare căutare acum! Noi facem bucuria asta publicului nostru!”, a declarat Minodora Stancu, project manager.

„Toți ne aducem aminte cum în excursiile de altădată care se organizau în familie ca formă de distracție, cel mai așteptat moment era picnicul ce se lăsa la final cu jocuri, glume și hohote de râs conectând întreaga familie cu bună dispoziție și armonie. Ne-am propus să facem cel mai mare picnic de familie din România. Pentru asta cei care ne trec pragul nu trebuie să își uite păturica, tacâmurile și mâncarea sunt la noi, în cea mai tare locație din oraș Timeless Festival, la Aerodromul “Cioca” din Timișoara. Tot ce trebuie, e să veniți în număr cât mai mare nu doar ca să spargem cifre record, ci să facem dovada ca Timișoara e o familie imensă”, mai spune Minodora Stancu.

Festivalul Timeless 4ALL pune la dispoziția publicului pentru relaxare o zonă de lounge, un food court unde se vor putea degusta preparate culinare delicioase, stații de înghețată și răcoritoare dar și alte surprize. 

„Pandemia a furat din gustul vieții tinerilor de astăzi și i-a ținut de multe ori departe de a-și trăi vârsta. De aceea, Timeless Festival vrea să le redea entuziasmul prin vibrația unui festival adevărat în care întâlnirea cu scena și artiștii favoriți nu mai este o restricție. Numele artiștilor care fac line-up-ul primei ediții a Festivalului Timeless 4ALL este ales pe măsura preferințelor publicului căruia ne adresăm. Sunt în vogă, sunt idolii noii generații de consumatori de concerte și spectacole, sunt în topul vizualizărilor online”, a explicat Mario Nay, organizator Timeless Festival. 

Comentarii

comentarii