Acasă Politica Premierul Ponta, entuziasmat de AEM, a promis că revine în toamnă

Premierul Ponta, entuziasmat de AEM, a promis că revine în toamnă

DISTRIBUIȚI

Fotografie0203

Premierul Victor Ponta alături de vicepremierul Liviu Dragnea, iau la pas marile întreprinderi din Timişoara.

Însoţit de ministrul Daniel Constantin, Ilie Sârbu, Maria Grapini, Mihai Sturzu, Titu Bojin şi Adam Crăciunescu, premierul Ponta a ieşit foarte mândru după o vizită blitz la AEM. A promis susţinere necondiţionată pentru compania din capitala Banatului. Premierul va mai vizita joi, la Timişoara, firmele Alcatel şi Smithfield. De la AEM, Ponta a plecat spre CJ Timiş unde alături de ministrul Fondurilor Europene va semna mai multe contracte pentru susţinerea interprinderilor mici.
„Sunt foarte fericit şi mândru că am putut să văd că nu trebuie neapărat să abandonăm o veche companie fondată în 70. Când m-am născut eu începea producţia. În 98 era trecută la companiile ce trebuiau închise. Prin munca oamenilor, încredere şi investiţii sunt acum 1.500 de locuri de muncă şi linii tehnologice la cel mai înalt nivel. Sunt foarte mândru că ce se produce la Timişoara echipează sistemele de contorizare, gaze şi energie electrică de pe toate continentele. Din partea noastră pentru acest tip de afacere ce crează locuri de muncă şi plătesc taxe şi impozite există tot sprijinul pentru accesa fonduri europene pentru tehnologizare şi cercetare. Am discutat cu doamna directoare despre extinderea sistemului de învăţământ dual. Să ia în tutelă un liceu tehnologic din Timişoara şi să îi ia în tutelă pe tinerii ce urmează să lucreze în companie”, a declarat Ponta.
Premierul a promis că va reveni în tomană la AEM când se instalează noua linie tehnologică.

Comentarii

comentarii