Acasă Politica Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, la Timişoara, deblocarea proiectului autostrăzii Timişoara-Pancevo

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, la Timişoara, deblocarea proiectului autostrăzii Timişoara-Pancevo

DISTRIBUIȚI

Sorin Grindeanu 01Premierul Sorin Grindeanu a anunţat la Timişoara că autorităţile locale din Timiş au avut alocate peste 800 de milioane pe ceea ce înseamnă PNDL I, iar până în acest moment au fost realizate lucrările jumătate, iar în perioada următoare având în vedere faptul că se poate începe să se lucreze şi celelalte proiecte vor merge spre finalizare, astfel încât decontarea să fie aproape de ceea ce s-a alocat.
Pentru PNDL faza a II-a s-au depus multe proiecte de către autorităţile locale din Timiş, criteriile au fost explicate de vicepremierul Sevil Shhaideh.
”Vreau să subliniez încă o dată faptul că pentru a deveni eligibile aceste proiecte,
trebuie să fie făcute într-un mod în care să nu aibă finanţare de pe alte programe finanţate din fonduri europene, adică, să nu existe suprapuneri”, a spus Grindeanu.
De aceea, a spus premierul, i-a şi îndemnat să depună pe fonduri europene şi dacă se epuizează această variantă să meargă spre PNDL II. În perioada următoare se va intra la Ministerul Dezvoltării spre jurizare.
Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a anunţat că săptămâna trecută, printr-o HG a deblocat proiectul Autostrăzii Timişoara-Pancevo, care era blocat anul trecut şi că s-au aprobat prin HG indicatorii, astfel încât studiul de fezabilitate să intre la finanţare pe actualul exerciţiu bugetar. Este vorba despre 10 milioane de euro, iar pe viitorul exerciţiu bugetar ar trebui să se poată intra la finanţarea pentru execuţia acelui tronson.

Comentarii

comentarii