Acasă Cultura Premiile literare ale Uniunii Scriitorilor din Timişoara s-au decernat în prezenţa primarului...

Premiile literare ale Uniunii Scriitorilor din Timişoara s-au decernat în prezenţa primarului Nicolae Robu

DISTRIBUIȚI

Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România a decernat premiile pentru anul editorial 2011. Autorii celor mai bune volume publicate anul trecut au fost premiaţi, vineri, 23 noiembrie, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a revistei Orizont, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

 

Aşa cum se anunţase la începutul săptămânii, juriul – format din scriitorii Paul Eugen Banciu, Slavomir Gvozdenovici, Claudiu T. Arieşanu, Dorin Murariu şi Alexandru Ruja (preşedinte) – a stabilit o listă de opt laureaţi ai premiilor literare pe 2011.

 

Premiul Opera Omnia, pentru întreaga creaţie literară, i-a fost acordat scriitorului Eugen Dorcescu. Poet, eseist, prozator, traducător din limbile franceză şi spaniolă, Eugen Dorcescu are peste 30 de volume publicate, a participat cu texte în şase volume colective şi a tradus alte câteva volume de proză şi versuri. „Am iubit întotdeauna Uniunea Scriitorilor şi am simţit căldura colegilor scriitori. Eu mă consider dator oraşului Timişoara. Titlul meu de glorie este că sunt scriitor timişorean”, a declarat, la primirea premiului, Eugen Dorcescu.

Premiul pentru poezie a fost acordat poeţilor Ion Marin Almăjan, pentru volumul „Amintiri despre ţărani” (Editura Hestia), şi Monica Rohan, pentru volumul „Zid după zid” (Editura Brumar 2011). Cunoscut ca un prolific prozator, Ion Marin Almăjan a ţinut să-şi ceară scuze colegilor poeţi, declarând că incursiunea lui în lumea poeziei va rămâne singulară.

Laureatul Premiului pentru proză a fost scriitorul lugojan Dan Floriţa-Seracin, cel mai în 2011 a publicat romanul „Întoarcere din larg” (Editura Anthropos). Premiul reprezintă şi o recunoaştere a dedicării şi a perseverenţei scriitorului, care continuă prin volumul premiat o trilogie începută acum 20 de ani. Din trilogie mai fac parte volumele „Croaziera” şi „Amurg timpuriu”.

Premiul pentru critică, istorie literară şi eseu i-a fost oferit scriitorului şi jurnalistului lugojean Cristian Ghinea, pentru volumul „Pasajul discret”. Cartea, apărută la Editura „Anthropos” din Timişoara, cuprinde 38 de eseuri critice, majoritatea autorilor recenzaţi fiind din spaţiul bănăţean.

Premiul pentru traduceri a fost împărţit de două autoare, pentru trei volume. Laureatele sunt Manolita Dragomir Filimonescu – pentru traducerea din limba franceză a volumului „Privire în oglindă”/„Le regard du miroir”, de Michel Benard, apărut la Editura Art Press, şi Ildiko Gábos Foarţă – pentru traducerea din limba maghiară a volumelor „Zilele vin, zilele trec” (Editura Eurostampa), de Bárányi Ferencz, şi „Metamorfozele lui Casanova” (Editura Grinta), de Attila F. Balász.

Diploma Juriului pentru activitatea de cercetare literară realizată de un tânăr cercetător i-a fost acordată Dianei Ioana Ureche, pentru volumul „Poezia lui Ştefan Augustin Doinaş. Modernitate şi clasicitate”, apărut la Editura Universităţii de Vest.

Sprijin de la Primăria Timişoara

Laureaţii premiilor literare pe anul 2011 au primit din partea Uniunii Scriitorilor o diplomă, iar Primăria Timişoara a oferit premii în bani. Acesta nu este singurul ajutor oferit de primărie comunităţii scriitorilor. Conform primarului Nicolae Robu, primăria a transformat contractul de închiriere a sediului Filialei Timişoara a USR într-unul de comodat, scutind astfel uniunea de o cheltuială importantă. De asemenea, primăria va oferi spijin financiar şi pentru organizarea celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional „Poezia regiunilor de contact etnic”, ediţie care, din lipsă de fonduri, a fost amânată deja de două ori.

„Veţi găsi la Primăria Timişoara un suport pentru activităţile dumneavostră, pentru proiectele şi nevoile pe care le aveţi. Sunt convins că aportul dumneavostră la câştigarea de către Timişoara a titlului de Capitală Culturală Europeană va fi unul substanţial”, a mai declarat Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii