Acasă Eveniment Preotul-filosof de la Anina şi-a lansat cartea în biserică

Preotul-filosof de la Anina şi-a lansat cartea în biserică

DISTRIBUIȚI

IMG 1454Alin Muntean, preotul care a schimbat concepţia despre milă şi credinţă în orăşelul Anina din Banatul Montan, şi-a lansat cea de-a patra carte. A făcut-o în mijlocul enoriaşilor de care este legat zi de zi. „Fiinţa în gândire şi vorbire” este, de fapt, o adaptare a tezei de doctorat în filosofie a părintelui Muntean. Cartea, una extrem de pretenţioasă, vorbeşte despre consecințele demersului de obiectualizare a ființei la nivelul gândirii umane, și ce anume reprezintă cauza trăirii ființei din perspectiva lui „a avea”, prin ieșirea acesteia din perimetrul lui „a fi”. În paralel, sunt prezentate concepţiile despre fiinţă, de la Aristotel până la Martin Heidegger, autorul preferat al părintelui Muntean. Lansarea nu a avut loc într-un cerc de iniţiaţi, ci chiar în mijlocul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Anina, acolo unde slujeşte preotul Alin Muntean. La eveniment au participat primarul Aninei, Gheorghe Românu, viceprimarul Dorinel Ungureanu,  preotul Gheorghe ȘuvețI, din parohia învecinată, „Sfânta Treime”, și peste 120 de invitați, dascăli, poeți, oameni de cultură, dar și simpli credincioși ai bisericii locale. Prefațarea cărții a fost realizată de către profesorul Gheorghe Popovici, prorectorul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Comentarii

comentarii