Acasă Actualitate Preotul paroh Zaharia Pereș a oferit o masă caldă pentru beneficiarii Centrului...

Preotul paroh Zaharia Pereș a oferit o masă caldă pentru beneficiarii Centrului de suport pentru situații de urgență de la Pădurea Verde

DISTRIBUIȚI

Preotul paroh Zaharia Pereș de la Parohia Timișoara Dacia a coordonat o acțiune caritabilă de milostenie pentru beneficiarii Centrului de suport pentru situații de urgență de la Pădurea Verde, joi 2 mai.

Aici, sunt cazați peste 30 de de persoane care au nevoie de sprijin nu numai din punct de vedere al hranei, ci și în ceea ce privește îmbrăcămintea și multe altele.

Acțiunea este una dintre campaniile pe care le desfășoară Parohia Timișoara Dacia pentru persoanele aflate în nevoi și în diferite situații de criză.

Preotul Zaharia Pereș a mărturisit că evenimentul s-a desfășurat foarte frumos, ca un praznic creștinesc. Un beneficiar chiar a recunoscut  că nu a mai mâncat o supă caldă de multă vreme și a avut loc chiar o rugăciune colectivă.

Cum a început totul?

Cotidianul ZIUA de Vest l-a sensibilizat pe preotul protopop Zaharia Pereș de la Parohia Timișoara Dacia în legătură cu situația beneficiarilor cazați la centrul de la Pădurea Verde.

“Am fost sunat și mi s-a spus că oamenii de acolo au nevoie de ajutor, mai ales că se apropie marea sărbătoare a Paștelui, fiindcă în general mâncarea lor e bazată mult pe conserve.

Am fost întrebat dacă am putea să le oferim un prânz, mâncare caldă. Evident că am fost de acord. Imediat mi-am mobilizat echipa. Ieri am comandat mâncarea pentru ca astăzi să fie gata și să fie proaspătă și caldă”, a spus preotul Pereș.

A fost o sărbătoare pentru cei peste 30 de beneficiari de la Centrul de sport pentru situații de urgență. Ei s-au bucurat foarte mult, mai ales că au mărturisit că nu au mai mâncat o supă caldă de  multă vreme. Ei au primit un prânz cald, cu supă, pireu șnițele și o ciocolată.

“Am promis că vom reveni, fiindcă acești oameni au nevoie de sprijin în continuare sub orice formă ar fi. Cel mai important lucru și care m-a uimit, a fost faptul că chiar după ce am pus mâncarea pe masă, unul dintre ei a solicitat să facem o rugăciune împreună. Ideea a fost extraordinară și impresionantă. A fost un moment special și toți, împreună, ne-am rugat în grup și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru minunatele daruri”, a explicat preotul Pereș.

Pentru echipa de la Parohia Timișoara  Dacia nu există zi din Săptămâna Mare a Paștelui ca să nu fie prezentă acolo unde este nevoie de sprijin pentru oamenii în nevoi.

După acțiunea de la Pădurea Verde, joi după amiază, preotul Zaharia Pereș în fruntea echipei a ajuns la o familie cu 10 copii din cartierul Plopi Timișoara cu alimente în valoare de 1000 RON.

“E o familie cu 10 copilași care evident că trebuie să mănânce ceva bun de Paște și de aceea am vrut să-i ajutăm. Săptămâna trecută am fost la Șanovița la o familie mult încercată. De asemenea, am mers și la o familie cu trei copilași în Fabric pe care am ajutat-o. Încercăm să oferim sprijin cât putem în spiritul marii sărbători care este Paștele și al slavei lui Dumnezeu. Din tot ce facem noi îl avem model pe Iisus Hristos, de aceea dragostea pentru aproape trebuie să primeze în activitățile noastre. Mai mult, aici la Timișoara, mai avem un model de milostenie prin ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, care ne oferă multiple exemple de milostenie. De aceea noi trebuie să continuăm și să facem acțiuni caritabile prin Eparhia Timișoarei și prin toate parohiile”, a fost mesajul preotului Zaharia Pereș.

Comentarii

comentarii