Acasă Actualitate Preţuieşte apa, la Timişoara

Preţuieşte apa, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Asociaţia “Geo Natura”, în parteneriat cu Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB), organizează acţiunea ecologică ”Preţuieşte apa”, în Timişoara. Astfel, vineri, 24 septembrie, între orele 13 -17, voluntarii asociaţiei vor fi prezenţi în zona pietonală din faţa Centrului Comercial Bega Timişoara şi în Piaţa Libertăţii (locuri unde vor fi amplasate standurile acestora) şi vor distribui gratuit sticle de apă timişorenilor care vor trece pe acolo. Voluntarii îi vor informa pe oameni despre importanţa implicării comunităţilor în activităţile ecologice şi socio-culturale ale urbei. “Preţuieşte apa” are scopul de promovare a proiectului “Dunărea, corp viu!” printre timişoreni şi a voluntariatului. Se va prezenta publicului posibilitatea de a se înscrie ca voluntar pentru activităţile care vor urma. “Totodată vă anunţăm că s-a deschis pagina de internet www. dunareacorpviu.wordpress.com,  unde întregul proiect va fi monitorizat şi detaliat”, a spus Sorina Neaga, din cadrul ABAB Timişoara. ”Preţuieşte apa” este cea de-a doua acţiune din cadrul proiectului promovat de ABAB, “Dunărea, corp viu”, lansat pe 29 iunie 2010 şi care se va încheia la aceeaşi dată anul viitor.

Comentarii

comentarii