Acasă Eveniment Prima ediţie din 2014 a campaniei „PNL preţuieşte sănătatea” a avut loc...

Prima ediţie din 2014 a campaniei „PNL preţuieşte sănătatea” a avut loc la Denta

DISTRIBUIȚI

medicii satenii denta

Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 10.00, Comisia de Sănătate din cadrul PNL Timiş şi Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Timiş au desfăşurat prima ediţie din 2014 a campaniei „PNL preţuieşte sănătatea”, în localitatea Denta, judeţul Timiş.

Peste 100 de săteni au venit pentru a fi consultaţi gratis de o echipă pluridisciplinară, formată din peste 30 de doctori, asistente şi studenţi la medicină.

„Caravana PNL preţuieşte sănătatea este o acţiune pe care o organizăm lunar şi se află la a patra ediţie. Suntem o echipă de medici specialişti şi, în fiecare lună, ne deplasăm la dispensarul dintr-o localitate din Timiş, unde oferim consultaţii gratuite sătenilor. Astfel, oamenii nu mai trebuie să vină la medic la Timişoara. Acţiunea de la Denta a fost un real succes. Au venit peste 100 de pacienţi”, a declarat dr. Ovidiu Adam, preşedintele Comisiei de Sănătate a PNL Timiş.

Dr. Olimpia Oprea, managerul proiectului şi vicepreşedintele OFL Timiș, a precizat că scopul campaniei este prevenţia bolilor şi educaţia pentru sănătate, în localităţile din mediul rural din judeţul Timiş.

Comentarii

comentarii