Acasă Cultura Prima premieră a anului la Teatrul „Merlin” din Timişoara

Prima premieră a anului la Teatrul „Merlin” din Timişoara

DISTRIBUIȚI

premiera Zana laculuiPrimul spectacol al anului 2014 la Teatrul „Merlin” din Timişoara aduce în scenă un basm clasic: „Zâna lacului”. Scenariul original este creat de un experimentat şi talentat actor păpuşar, Maria Gornic, care semnează şi regia artistică.

O prea frumoasă prinţesă a fost răpită de un temut zmeu şi ţinută, cu o vrajă puternică, sub apele unui lac, pentru a deveni mireasa sa. Prinţul din poveste, Mălin, ca orice prinţ care îşi urmează destinul, porneşte de îndată în căutarea ei şi colindă tot pământul, dar nu reuşeşte să o găsească. Până când, într-o zi, pe malul unui lac, o zăreşte pe Zâna lacului, de la care află că e chiar prinţesa Mălina. Aşa începe povestea clasică a prinţesei căreia i s-a pierdut urma, scrisă după tiparul specific basmelor. Deşi se pot recunoaşte cu uşurinţă situaţiile şablon, acestea sunt transpuse cu originalitete în momente amuzante, captând atenţia prin jocul păpuşilor, dar şi printr-un umor contemporan şi de foarte bună calitate al textului. Astfel, aprigul Zmeu nu e neom, nu e defel o fiinţă cu o psihologie misterioasă, aparte. El este surpriza spectacolului. Curăţenia sufletească, darurile pe care le primeşte prinţul şi isteţimea lui rămân importante, reuşind să-l facă să izbândească în lupta cu Zmeul, ca în orice basm care se termină cu bine.
„M-am gândit la o poveste care să respecte schema clasică a basmului şi tradiţia artei păpuşăreşti, totul filtrat prin prisma actorului păpuşar”, spune Maria Gornic, regizorul artistic al spitalului. Spectacolul se adresează copiilor între 2 şi 11 ani, iar păpuşile sunt tip marionetă primitivă cu fire. Echipa artistică este formată din: Maria Gornic, regia artistică şi scenariul, Krisztina Nagy, scenografia, Mariana Ivaşcu, asistent regie. Interpretează Mariana Ivaşcu, Laurenţiu Pleşa, Diana Boboc, Octavia Petrişor, Adrian Balint. Premiera va avea loc duminică, 26 ianuarie, ora 11, la sediul Teatrului „Merlin”.

 

Comentarii

comentarii