Acasă Actualitate Primăria Timișoara, aproape de a da drumul șantierului de pe Calea Stan...

Primăria Timișoara, aproape de a da drumul șantierului de pe Calea Stan Vidrighin. Se anunță doi ani și jumătate de restricții pentru traficul din zonă

DISTRIBUIȚI
sursă – Google Maps

Primăria Timișoara anunță că, în curând, se va da startul pentru două proiecte „strategice” pe Calea Stan Vidrighin, unul propriu, și unul al Aquatim. Primul include reabilitarea liniei de tramvai și a tramei stradale; celălalt, înlocuirea a 66 de kilometri de rețea. Împărțite în cinci etape, lucrările ar trebui să dureze doi ani și jumătate și costă 83 de milioane de lei.

„Primul sector restricționat, conform avizului, este pe sensul vestic de drum, dinspre dr. Podeanu spre sensul giratoriu de la AEM. Sensul opus de drum va fi deschis, astfel încât să se poată circula din ambele direcții. Perioada acestei restricționări este de 7 luni. Pe perioada lucrărilor se va putea circula cu câte o bandă pe sens, așa cum se circulă pe bulevardul Cetății. Ziua exactă pentru începerea lucrărilor va fi comunicată până la finalul săptămânii viitoare”, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanții primăriei miercuri, 23 martie.

Etapizarea închiderilor este următoarea:

–        Etapa 1 – 7 luni – sensul de mers de la str. Podeanu până la sensul giratoriu P-ța Gh. Domășneanu

–        Etapa 2 – 4 luni – sensul de mers de la bd. 1 Decembrie 1918 până la sensul giratoriu P-ța Gh. Domășneanu

–        Etapa 3 – 7 luni – sensul de mers de la sensul giratoriu P-ța Gh. Domășneanu până la str. Batania cu trecere pe sensul opus până la blvd. 1 Decembrie 1918

–        Etapa 4 – 4 luni – sensul de mers de la sensul giratoriu P-ța Gh. Domășneanu până la blvd. 1 Decembrie 1918

–        Etapa 5 4-8 luni (împărțită în 3 faze) – se finalizează intervenția pe sectorul cuprins de la str. Batania până la blvd. 1 Decembrie 1918

Tot miercuri, viceprimarul Ruben Lațcău s-a întâlnit și agenții economici care vor fi afectați de lucrările de execuție pentru un dialog formal și o informare extinsă. Întâlnirea a durat aproximativ două ore și au participat viceprimarul, echipa de proiect din cadrul primăriei, consilierul personal al primarului pentru relația cu mediul de afaceri și reprezentanții PORR Construct.

„Reprezentanții primăriei și ai constructorului au răspuns punctual la toate întrebările celor prezenți, iar scopul acestui dialog a fost transparența decizională. Administrația dorește ca agenții economici să fie informați cu privire la această etapizare și să asigure accesul pentru ca firmele de pe Stan Vidrighin și străzile afectate să poată funcționa în continuare. Valoarea investiției este de aproximativ 83 de milioane de lei (TVA inclus), iar termenul de execuție este de 30 de luni”, potrivit aceluiași comunicat de presă.

Comentarii

comentarii