Acasă Actualitate Primăria Timișoara ne spune că sunt stocuri de cărbune și gaze și...

Primăria Timișoara ne spune că sunt stocuri de cărbune și gaze și că va ”da” căldură

DISTRIBUIȚI

Sunt stocuri duble de cărbune, de patru ori mai mari la gaze naturale, iar Colterm are acum credibilitate, ne spune primarul Dominic Fritz. După ce a încercat să ia distribuția de la societatea de termoficare a orașului și să propună găsirea un furnizori alternativi de agent termic, în prag de iarnă și de necesar de încălzire a populației, acum municipalitatea laudă situația de la Colterm.

Primăria dorește să ne informeze că cei de la Colterm au reușit achiziția unor stocuri consistente de cărbune și gaze naturale. Astfel, cu aproximativ o lună înainte de pornirea instalațiilor, stocul de cărbune a ajuns la 70.253 de tone, iar gazul înmagazinat este de 105.000 Mwh. În plus, au fost finalizate cu succes probele la un număr de 113 puncte termice și au fost încărcate deja instalațiile. Alte patru puncte termice sunt în operațiuni, iar pe traseele pe care au fost depistate probleme în timpul probelor la rece, se intervine pentru remediere.

Chiar și primarul Dominic Fritz pare să fi revenit la sentimente mai bune față de societatea de care încerca să se îndepărteze, chiar dacă aparține integral municipalității, vorbind despre ”credibilitatea Colterm în fața furnizorilor”.

 “Preocuparea mea este ca întregul necesar pentru sezonul rece să fie acoperit, de la stocuri, la puncte termice și la plăți. Stocurile de cărbune sunt aproape duble față de cele cu care am intrat în iarna trecută, cantitatea de gaz înmagazinat este de aproape patru ori mai mare, iar aceste stocuri pot acoperi primele luni de iarnă, până la început de ianuarie. Mai mult, credibilitatea Colterm în fața furnizorilor ajută la o aprovizionare continuă, care evident este în derulare pentru a fi acoperite toate lunile de iarnă. Mi-am asumat susținerea sistemului centralizat de termoficare pentru că eu cred în viitorul acestuia și am investit considerabil în modernizarea infrastructurii. Conductele vechi, sparte și mâncate de rugină au fost înlocuite pe aproape 30 de kilometri, astfel că se reduc avariile. Întreaga rețea primară de conducte va fi înlocuită pe un proiect european, pe care îl vom depune odată cu lansarea noii linii de finanțare. În plus, am reabilitat 25 de puncte termice”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Comentarii

comentarii