Acasă Actualitate Primarii aleși sub sigla PNL la Deta și Șandra trec la PSD

Primarii aleși sub sigla PNL la Deta și Șandra trec la PSD

DISTRIBUIȚI

PSD Timiș a anunțat vineri trecerea a doi primari care și-au obținut mandatul sub sigla PNL, la social-democrați. Edilii din Deta, Petru Roman, și din Șandra, Luchian Savu, au fost prezentați oficial ca fiind candidații social-democraților la un nou mandat de primar în cele două localități. Cei doi au avut sau au probleme de incompatibilitate.

Dacă în cazul lui Petru Roman problema incompatibilității de care a fost acuzat a fost deja rezolvată în favoarea sa de justiție, Savu se judecă în continuare, la Înalta Curte de Justiție, fiind momentan rămas fără postul de primar, prin decizie a Prefectului de Timiș.

Roman e în conflict deschis cu conducerea actuală a PNL Timiș de mult timp, acuzând ”tandemul Nica – Groza”, care conduce în acest moment filiala liberală, pentru decizia sa de a trece la PSD, deocamdată doar cu anunțul, fără o demisie din partid.

”La alegerile din 9 iunie 2024 voi candida la Deta din partea PSD. PSD este în momentul de față un partid reformat și merge într-o direcție bună. Ei m-au convins, am avut mai multe discuții cu liderii partidului și am înțeles că una dintre prioritățile PSD vor fi proiectele legate de comunitățile locale. Al doilea motiv pentru care am decis să trec în echipa PSD este că suntem nemulțumiți de felul în care se împart banii. Nu am nimic cu foștii mei colegi din PNL, am doar cu acest tandem nociv care conduce filiala județeană”, a declarat Petru Roman, la prezentarea oficială a trecerii sale la PSD.

Luchian Savu, (fost) primar la Șandra, are o situație deocamdată complicată, se judecă pentru acuzațiile de incompatibilitate, a avut succes la Curtea de Apel Timișoara, iar procesul său e acum la Înalta Curte de Justiție.

”În 9 iunie voi candida din partea PSD Timiș. Am ales acest partid pentru că în ultimii patru ani ni s-au tăiat inclusiv banii de la guvern. Consider că am intrat în administrație ca să fac administrație. Consiliul Județean trebuie să vină în sprijinul locuitorilor din Șandra, și ei sunt parte din județ. În acest moment, procesul meu se judecă la Înalta Curte. Am câștigat la Curtea de Apel Timișoara. În acest moment nu îmi este interzis dreptul de a fi ales”, a spus Savu.

El rămăsese fără mandatul de primar, pentru incompatibilitate, în luna februarie a acestui an, ca urmare a unei decizii a prefectului. Alfred Simonis spune că nu este o problemă acest lucru și l-a dat ca exemplu chiar pe Petru Roman, care a trecut printr-o situație similară, dar care astăzi este primar la Deta.

Deocamdată cei doi primari rămân liberali în acte, o demisie din partid ar însemna pierderea de mandat.

Comentarii

comentarii