Acasă Actualitate Primarul Lugojului merge în Macedonia

Primarul Lugojului merge în Macedonia

DISTRIBUIȚI

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, va efectua luni, 8 octombrie, o vizită oficială în Republica Macedonia, la invitaţia primarului oraşului Kriva Palanka, Arsenco Aleksovski. Primarul Francisc Boldea va fi însoţit în această vizită de către Bogo Anucin, directorul Clubului Sportiv Municipal Lugoj. Reprezentanţii Lugojului vor participa la manifestările prilejuite de Ziua Eliberării oraşului Kriva Palanka, respectiv la şedinţa solemnă a Consiliului local, la depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor, precum şi la inaugurarea a două obiective edilitare. Oraşul Kriva Palanka este înfrăţit cu municipiul Lugoj. Situat în partea de nord-est a Republicii Macedonia, oraşul Kriva Palanka are o populaţie de 14.600 de locuitori. Oraşul este situat în cadrul Coridorului European G-8, aproape de Deve Bair, principalul punct de frontieră dintre Macedonia şi Bulgaria. Oraşul a fost întemeiat de turci, fiind atestat documentar în anul 1633. Numele oraşului provine de la albia curbată a râului Kriva şi înseamnă „Râul Curbat”. În Kriva Palanka se află una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Macedonia – Sfântul Joachim Osogovski.

Comentarii

comentarii