Acasă Eveniment Primarul Lugojului pleacă în SUA, la invitaţia Fundaţiei Bashford

Primarul Lugojului pleacă în SUA, la invitaţia Fundaţiei Bashford

DISTRIBUIȚI

Bashford intalnire Lugoj BoldeaAmericanii intenţionează să construiască în municipiul de pe malurile Timişului cel mai mare complex de servicii sociale private din România, valoarea investiţiei fiind de peste 26 de milioane de dolari

Primarul Francisc Boldea va efectua, în perioada 2-16 octombrie, o vizită în Statele Unite ale Americii. Edilul-şef al Lugojului a fost invitat de către Linda B. Voughan, directorul executiv al Fundaţiei Bashford, să efectueze o vizită în SUA, împreună cu Voichiţa Coţolan, reprezentanta Consiliului Local, pentru a vedea complexul de servicii sociale pe care Fundaţia Bashford îl administrează în localitatea Chesapeake, din statul Virginia. Americanii vor să construiască şi la Lugoj un centru social, asemănător cu cel din SUA. Fundaţia Bashford – formată dintr-un grup de oameni credincioşi, din SUA şi România – a achiziţionat, în urmă cu câţiva ani, un teren în suprafaţă de peste 38 de hectare, în extravilanul extins al municipiului Lugoj, în zona Dealul Viilor, unde şi-a propus să construiască cel mai mare complex de servicii sociale private din România. Conform Planului de urbanism zonal, deja aprobat, americanii vor să construiască un centru pentru recuperarea persoanelor vârstnice, pentru copiii cu nevoi speciale, dar şi pentru persoanele abandonate şi familiile aflate în dificultate, care au nevoie de ajutor imediat pentru depăşirea greutăţilor şi a impasului în care se află într-un moment al vieţii. Proiectul este gândit ca un centru complex, care cuprinde multe spaţii verzi pentru recreere, dar va avea şi un institut educaţional pentru derularea de cursuri de pregătire profesională pentru calificare, recalificare şi perfecţionare profesională a persoanelor aflate în nevoie, cu sau fără loc de muncă. Complexul social va fi dotat cu o clădire multifuncţională (parter + două etaje), care va cuprinde birouri, recepţie, spaţii de cazare pentru 50 de persoane, sală de mese şi o sală de conferinţe pentru 100 de persoane, precum şi cu o clinică medicală (cu specializările: medicină generală, interne, stomatologie, psihologie, psihiatrie, maternitate) şi un centru de recuperare pentru persoanele care au suferit diferite traume sau care sunt suferinde de anumite boli pentru care este necesară recuperarea fizică, dar va asigura, totodată, în premieră pentru zona de est a judeţului Timiş, atât asistenţă medicală gratuită pentru persoanele defavorizate, cât şi medicaţia aferentă, necesară fiecărui pacient. Centrul va mai cuprinde: şase unităţi de cazare pentru familii cu cinci copii; un camping pentru elevi (15 căsuţe); o clădire dormitor pentru oamenii străzii; o clădire pentru dezintoxicare şi dezalcoolizare; un cămin de bătrâni (50 de locuri);  patru clădiri cu apartenenţe private; o capelă; staţie radio-tv; un magazin cu circuit închis; zece locuinţe pentru angajaţii permanenţi; două unităţi de cazare pentru lucrătorii ocazionali (100 de persoane); o sală de sport şi bazine de înot (acoperit şi descoperit); terenuri de fotbal, tenis, baschet şi golf; herghelie cu centru de echitaţie; gospodărie de apă, staţie pentru epurarea apelor uzate. În cadrul complexului vor mai fi create ateliere de mică producţie industrială şi microferme agricole, care să deservească centrul: o crescătorie de peşte; o hală depozit; un atelier de tâmplărie; o microfermă; garaje şi atelier mecanic pentru vehiculele şi maşinile proprii. Valoarea totală a investiţiei este de 26.600.000 de dolari (circa 20 de milioane de euro), fondurile fiind asigurate de Fundaţia Bashford.

Comentarii

comentarii