Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu convoacă ”actanţii” culturali ai Timișoarei. Dar cine sunt ei?

Primarul Nicolae Robu convoacă ”actanţii” culturali ai Timișoarei. Dar cine sunt ei?

DISTRIBUIȚI

Capitala Culturală Europeană a ajuns mai ceva decât un Premiu Oscar pe care odată adus acasă şi expus, îl râvneşte toată lumea, inclusiv candidaţii la premiile ”Bafta”. Se intră în linie (aproape) dreaptă spre 2021 şi armonia clamată înainte de câştigarea titlului de CCE de către Timişoara se clatină puternic, clamându-se ”transparenţa” care nu ştim cum poate fi mai transparentă decât prin postarea publică pe site-ul oficial al ATCCE a tot ceea ce interesează.

După săgeţi colorate aruncate spre Asociaţia Timişoara CCE2021 mai mult sau mai puţin evident din (aproape) toate părţile, acum se sună alarma, iar primarul Nicolae Robu anunţă pe facebook ÎNTÂLNIRE DESCHISĂ CU PERSONALITĂŢILE CULTURALE ALE ORAŞULUI PE TEMA ”TIMIŞOARA – CAPITALĂ CULTURALĂ A EUROPEI ÎN 2021”, la care sunt invitaţi în Sala de consiliu a primăriei ”concitadinii actanţi în cultura timişoreană”, fără a menţiona exact cine sunt aceşti ”actanţi”. Aceştia (presupunând că vor fi interesaţi) ar urma să afle noutăţi despre proiectul CCE ca stadiu şi conţinut.

Numai că totul este deja postat pe site-ul oficial al TCCE2021, inclusiv aprecierile juriului de la Bruxelles, din toamnă, la raportul prezentat de Asociaţie. Juriul internaţional care a stabilit ca următoarea întâlnire de raport să fie peste doi ani, dar directorul executiv al ATCCE Simona Neumann a fost cea care, dimpotrivă, a solicitat comisiei de jurizare ca verificarea să aibă loc şi în 2018 şi în fiecare an, pentru ca în cazul în care ar exista observaţii, acestea să nu se cumuleze pe parcursul a doi ani, ci să se remedieze în cel mai scurt timp.

La întâlnirea de luni după amiaza, primarul vrea să facă cunoscut ”el însuşi” totul, legat de ATCCE: de la finanţări şi cheltuieli până la propunerile Asociaţiei, ca evenimente culturale, respectiv acţiuni diverse adiacente, pentru anul 2018.

Absolut toate aceste chestiuni sunt, oricum, făcute publice deja de mult timp de Simona Neumann pe site-ul Asociaţiei şi doar cine nu l-a consultat nu ştie acest lucru.

Şi pentru că pe domnul primar nu l-a auzit niciodată cineva până acum vorbind ceva despre problemele de infrastructură de la Filarmonica Banatul pe care o păstoreşte (unde mirosul de la intrare de trimite imediat acasă) sau despre faptul că cei care merg la vreun spectacol de teatru sau de operă în clădirea Operei riscă să se trezească cu plăcile de travertin în cap, decât despre POLI ca fenomen cultural, ne aşteptăm ca fotbalul (singurul iubit de domnul primar ca act cultural) să nu monopolizeze discuţia de luni.

Mai ştii? Poate că Periniţa va fi declarată valoarea culturală absolut recunoscută şi în jurul ei va trebui să joace Timişoara Capitala Culturală Europeană 2021, în timp ce ”actanţii” se vor sătura cu tradiţionalii langoşi.

 

 

 

Comentarii

comentarii