Acasă Eveniment Primarul oraşului München vine la Timişoara, la prima ediţie a Zilei Serviciilor...

Primarul oraşului München vine la Timişoara, la prima ediţie a Zilei Serviciilor Publice

DISTRIBUIȚI

1 ziua serviciilor publice

Programul evenimentului

Primăria Timişoara organizează sâmbătă, 12 octombrie, în Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, între orele 10 şi 20, prima ediţie românească a Zilei Serviciilor Publice. Ziua Serviciilor Publice a fost gândită de Organizaţia Naţiunilor Unite ca o amplă desfăşurare de forţe, la care participă instituţiile de însemnătate publică.

În premieră, toamna aceasta, în cele două pieţe centrale ale Timişoarei, Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii, peste 20 de instituţii îi aşteaptă pe timişoreni cu standuri, utilaje, demonstraţii specifice, muzică şi teatru.

Deschiderea oficială a pavilioanelor va avea loc la ora 10, în paralel cu un spectacol oferit de Casa de Cultură a Municipiului, pe scena amplasată în Piaţa Unirii. La ora 11, pe scena centrală, vor urca primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi primarul oraşului München, Hep Monatzeder, invitatul special al zilei.

Ziua Serviciilor Publice va mai oferi vizitatorilor spectacole de teatru ale Teatrului pentru Copii şi Tineret Merlin şi ale Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, un moment artistic al Casei de Cultură a Studenţilor, un concert al Fanfarei Garnizoanei Timişoara şi un concert rock al trupei Desant.

Vizitatorii vor avea parte de numeroase surprize la standurile instituţiilor participante, mini concursuri, demonstraţii şi materiale promoţionale.

PROGRAM

ORA 10.00 – Muzică de promenadă – Moment oferit de Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

ORA 11.00 – Deschiderea oficială în prezenţa aleşilor locali şi ai reprezentanţilor oraşului München

ORA 11.30 – Fanfara Garnizoanei Timişoara

ORA 12.30 – Spectacol Teatrul pentru Copii şi Tineret MERLIN

ORA 13.30 – Spectacol de mişcare cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”

ORA 17.00 – Ansamblul Reflex de dans modern al Casei de Cultură a Studenţilor

ORA 18.00 – Concert al tinerilor studenţi oferit de Casa de Cultură a Studenţilor

ORA 19.00 – Concert rock, Formaţia DESANT

Pavilioanele de prezentare pot fi vizitate între orele 10-20.

Comentarii

comentarii