Acasă Actualitate Primarul Timişoarei despre cercetările arheologice din Piaţa Unirii: “Cercetarea este prelungită exagerat....

Primarul Timişoarei despre cercetările arheologice din Piaţa Unirii: “Cercetarea este prelungită exagerat. Există riscul să se piardă bani”

DISTRIBUIȚI

IMG 8769

“Nu se lucrează la 300 de metri adâncime, nu suntem nici prin culoarele unor piramide, este o cercetare arheologică făcută la mică adâncime”, spune Nicolae Robu

Lucrările din zona Pieţei Unirii nu avansează atât de repede pe cât ar vrea reprezentanţii Primăriei Timişoara. În opinia primarului urbei de pe Bega, Nicolae Robu, arheologii “exagerează, neînţelegând complextitatea unui asemenea proiect şi lungind cercetările extrem de mult. Nu putem să stăm până pierdem finanţarea, pentru că, dacă se întâmplă asta, cei vinovaţi trebuie să răspundă”. Primarul crede că cercetările arheologice au ţinut extraordinar de mult. Există un angajament clar, prin contractul de finanţare de la Uniunea Europeană şi s-ar putea ajunge la penalizări dacă primăria întârzie cu lucrarea. În Piaţa Unirii, unde primăria se pregătea să închidă totul, să pregătească pavarea, acum se cere prelungirea cercetării arheologice. Arheologii vor să facă noi săpături în Piaţa Unirii după ce muncitorii au dat peste zidurile vechii cetăţi a Timişoarei în zona dinspre Vicariatul Sârbesc. “Le-am spus verbal că dacă cercetarea este prelungită exagerat există riscul să se piardă bani. Până la urmă vor aprecia nişte judecători. Nu se lucrează la 300 de metri adâncime, nu suntem nici prin culoarele unor piramide, este o cercetare arheologică făcută la mică adâncime. Un judecător poate aprecia dacă timpul în care s-a făcut cercetarea este unul corect”, spune Robu.

 

Comentarii

comentarii