Acasă Eveniment Primăria face clarificări în cazul austriacului care a vrut să-şi dea foc...

Primăria face clarificări în cazul austriacului care a vrut să-şi dea foc în Tribunalul Timiş

DISTRIBUIȚI

După ce, joi, un cetăţean austriac de origine română a încercat să-şi dea foc în Tribunalul Timiş, reprezentanţii Primăriei Timişoara au ţinut să transmită unele clarificări în cazul respectiv. Bărbatul s-a stropit cu benzină şi a ameninţat că se autoincendiază, spunând că este victima abuzurilor mafiei imobiliare şi a autorităţilor timişorene. “Domnul Stelian Alexandroniu nu are nici o relaţie contractuală cu Primăria Municipiului Timişoara, domnia sa cumpărând un imobil de la S.C. Metropol S.A. Conform deciziei 503/A/29.05.2009 a Tribunalului Timiş, din considerente legate de situaţia juridică a imobilului, respectiv preluarea sa prin naţionalizare şi închirierea către persoane fizice, decurge concluzia că imobilul din str. Gării nr. 6 nu este cel care a devenit proprietatea S.C. Metropol S.A.  şi care a fost înstrăinat către Stelian Alexandroniu. Mai mult decât atât, dl Alexandroniu a cumpărat un imobil reprezentând hale de producţie. Imobilul la care face referire acum domnia sa a avut dintotdeauna destinaţia de locuinţe şi a fost ocupat de la naţionalizarea sa de persoane fizice, în baza unor contracte cu Statul Român. Precizăm faptul că imobilele situate în Timişoara pe strada Gării au fost renumerotate în cărţile funciare aferente, fără acordul Primăriei Municipiului Timişoara, contractele de vânzare-cumpărare încheindu-se conform înscrisurilor greşite din Cartea Funciară. S.C. Metropol S.A. s-a intabulat în Cartea Funciară asupra imobilului din str. Gării nr. 5 (modificat fără acordul primăriei, prin suprascriere în str. Gării nr. 6 şi revenit în prezent la nr. 5), pe care ulterior l-a vândut ca fiind situat pe str. Gării nr. 6. Primăria Municipiului Timişoara a deschis acţiune în instanţă pentru  rectificarea cărţilor funciare respective, domnul Stelian Alexandroniu fiind înştiinţat că va fi informat după clarificarea intabulării S.C. Metropol S.A. şi finalizarea acţiunii în instanţă. De asemenea, domnul Stelian Alexandroniu a fost informat asupra tuturor aspectelor precizate mai sus şi rugat să ia legătura cu S.C. Metropol S.A., unitatea de la care a cumpărat imobilul, pentru a obţine precizări vizavi de care este, de fapt, imobilul în care S.C. Metropol S.A. a avut atelierele de producţie şi care a fost cumpărat de domnia sa”, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara.

 

Comentarii

comentarii