Acasă Actualitate Primăria Lugoj are un nou purtător de cuvânt

Primăria Lugoj are un nou purtător de cuvânt

DISTRIBUIȚI

Începând din această săptămână, Primăria Lugoj are un nou purtător de cuvânt. Prin decizia primarului Francisc Boldea, în funcţia de „responsabil cu Legea transparenţei decizionale” a fost numită Angelica Rus, funcţionar public în cadrul Biroului de relaţii cu publicul şi comunicare. „Pentru eficientizarea activităţii din cadrul primăriei şi pentru o transparenţă cu presa, doamna Angelica Rus, care este economist, va lucra cu presa pentru tot ceea ce-i cereţi în scris legat de Legea transparenţei”, a anunţat, în cadrul săptămânalei conferinţe de presă, primarul Francisc Boldea, menţionând: „La început vă rog să-i cereţi în scris, până se obişnuieşte puţin”. Angelica Rus îl înlocuieşte în funcţia de purtător de cuvânt pe Liviu Savescu, şeful Biroului Management – Proiecte Europene, care a gestionat activitatea de relaţii cu presa la Primăria Lugoj începând din anul 2003.

Comentarii

comentarii