Acasă Actualitate Primăria Reşiţei învaţă de la universitarii timişoreni cum să acceseze fonduri

Primăria Reşiţei învaţă de la universitarii timişoreni cum să acceseze fonduri

DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a semnat luni un protocol cu rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, pentru identificarea direcţiilor strategice de dezvoltare durabilă economico-sociale ale municipiului, elaborate şi recomandate de către echipa de specialişti a universităţii. Protocolul vizează acordarea de consultanţă de specialitate în domeniul economico-social şi cultural-artistic, accesarea de fonduri naţionale şi europene pentru dezvoltarea de proiecte comune şi organizarea unor cicluri de seminarii cu cadre didactice ale Universităţii de Vest pe diverse teme. Municipalitatea consideră oportun acest parteneriat între instituţii, mai ales în perspectiva accesării de fonduri nerambursabile în cadrul noului ciclu de programare 2014 – 2020.

Comentarii

comentarii