Acasă Actualitate Primul festival al florilor se va desfăşura la Timişoara între 22-24 mai

Primul festival al florilor se va desfăşura la Timişoara între 22-24 mai

DISTRIBUIȚI

Mii de flori vor umple centrul Timişoarei în luna mai. Municipalitatea pregăteşte prima ediţie a festivalului Timfloralis, care va avea loc vreme de trei zile în Piaţa Victoriei şi pe străzile Alba Iulia şi Mărăşeşti.

„În cadrul festivalului se vor expune şi comercializa flori, accesorii specifice şi amenajări floricole, vor exista momente artistice susţinute de Filarmonica Banatul, concerte simfonice cu temă florală, iar Casa de Cultură a Studenţilor va participa cu ateliere şi expoziţii. Dintre elementele inedite ale festivalului pot fi amintite: cupola de flori, porţi din flori ce vor fi realizate de SC Horticultura SA, precum şi o inedită rochie din flori. Vor avea loc demonstraţii gastronomice cu preparate din flori şi plante aromatice”, spune viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.
Timişorenii vor putea admira şi cumpăra aranjamentele florale, accesorii specifice şi fel de fel de soiuri de flori, pe acordurile Filarmonicii Banatul. Festivalul Timfloralis îşi propune să readucă în atentie vechea tradiţie a Timişoarei legată de flori, parcuri şi roze.
Timişoara este „oraşul florilor” pentru că în anul 1850 aici era o adevărată industrie floricolă. În Elisabetin existau marile întreprinderi horticole ale familiilor Mühle, Niemetz sau Agatsi, aici se editau cataloage de flori şi reviste speciale pentru cultivarea trandafirilor. Moda daliilor, a crizantemelor aduse din Japonia şi a trandafirilor era o afacere foarte rentabilă pentru Timişoara acelor vremuri. Anual, înainte de Primul Război Mondial, grădinile din Timişoara produceau peste două milioane de flori care erau trimise în toată Europa. În 1904, aici are loc o expoziţie de crizanteme, însă după război, acest tip de industrie îşi pierde clientela. Timişoara devine oraş al parcurilor şi al rozelor şi, odată cu dărâmarea zidurilor vechii cetăţi, pe tot malul Begăi se plantează copaci şi se amenajează oaze cu iarbă şi flori, pe care le putem admira şi astăzi.

 

Program
Vineri 22 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piata Vicţoriei

Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade, prezentare de rochii cu temă florală – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
Atelier de ikebana –Facultatea de Horticultură şi Silvicultură
Studenţii Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură vor face simulări pe calculator pentru aranjamente de grădini, parcuri, spaţii verzi

18.00 Deschiderea oficială a Festivalului Timfloralis – Fanfara Big Band
18.30 Cooking Floral Show cu Anndreea Stör şi Viorel Birsan
19.30 Demonstraţie florală cu Piotr Marzec – master florist internaţional
20.30 Musichall prezentat de Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara

Sâmbătă 23 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piaţa Victoriei

Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
Workshop de design floral pentru copii şi mame – Asociaţia Floriştilor Români
Atelier de pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii antice – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
14.00 Workshop de Design Floral pentru Specialişti cu Andreea Stör
16.00 Atelier de Ikebana – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
19.30 Demonstraţie florală cu Andreea Stör
20.30 Concert – Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara- Anotimpurile de Antonio Vivaldi, solista: Alexandra Hategan, dansează: trupa Reflex ,,Valsul Rozelor’’

Duminica 24 mai
11.00 – 19.00 Ateliere Piaţa Victoriei

Fanfara Big Band
Ateliere de coroniţe din flori, pălării cu flori, expoziţii handmade – Casa de Cultură a Studenţilor
Ateliere de plantat flori, olărit – SC Horticultura SA
16.00 Atelier de pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii antice – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
17.00 Atelier de Ikebana – Asociaţia Culturală Noua Acropolă

16.00 Concert nai Mădălin Luca
Spectacol Denisse balet
Concert Flare
20.30 Concert – Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara, teme celebre şi muzică de film, dirijor: Radu Popa.

Comentarii

comentarii