Acasă Eveniment Primul magazin caritabil din România

Primul magazin caritabil din România

DISTRIBUIȚI

Magazinul a fost înfiinţat în Timişoara, de regretatul pastor baptist Petru Dugulescu, în sprijinul copiilor orfani şi al oamenilor sărmani. Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus, Speranţa României” Timişoara îi invită, acum, în apropierea sărbătorilor de iarnă, pe toţi cetăţenii care vor să-i ajute pe copiii orfani aflaţi în nevoi şi pe oamenii sărmani să doneze haine noi sau second-hand sau orice obiect util din mobilier sau de altă natură pentru primul magazin de caritate din România “SHOP 4 ONESIMUS” Timişoara. Magazinul a fost înfiinţat pentru susţinerea proiectelor sociale şi deschis în incinta Casei “Fraţii lui Onisim”, situată pe str. Dorobanţilor nr. 16. Magazinul funcţionează sub sloganul “Dăruieşte pentru a cumpăra! Cumpără pentru a dărui! (GIVE 2 SHOP, SHOP 2 GIVE!)”. Regretatul pastor baptist Petru Dugulescu, fondatorul Asociaţiei “Isus, Speranţa României”, aflat într-o vizită în America, a descoperit un asemenea magazin cu obiecte second-hand, care funcţiona de foarte mulţi ani, cu mare succes. Oamenii donau diferite obiecte pentru a fi vândute, iar cu banii ce se strângeau se puteau finanţa proiecte sociale. “Aşa a apărut acest magazin de caritate şi în Timişoara. Lucrurile donate de oameni sunt vândute şi cu banii pot fi susţinute proiectele sociale ale asociaţiei. Cetăţenii pot să doneze lucruri pe care ei ar fi dorit să le cumpere şi pot fi valorificate”, a declarat Laurenţiu Timiş, pastor la Biserica Eclesia şi director excutiv al asociaţiei. Magazinul este unic în România şi a fost înfiinţat la iniţiativa  fostului preşedinte al asociaţiei, Petru Dugulescu, trecut în nefiinţă, şi care şi-a dorit ca prin comercializarea produselor noi şi second-hand provenite din donaţii din ţară sau străinătate să fie susţinute proiectele de caritate ale asociaţiei. Cumpărând la preţuri deosebit de atractive sau donând orice fel de bunuri, prin intermediul acestui magazin, oricine poate deveni partenerul Asociaţiei “Isus, Speranţa României”, care oferă zilnic sprijin şi adăpost bătrânilor şi copiilor abandonaţi de propria familie. Programul de funcţionare este de luni până vineri, între orele 10 şi 18, iar sâmbăta între orele 12 şi 16. Asociaţia poate fi contactată la tel: 0726.112.528, tel.fax: 0256.272.109 sau email: timis1976@yahoo.com.

 

Comentarii

comentarii