Petru Galiș – artistul punte între Banatul montan și Banatul de câmpie, între Banat și restul lumii – așa cum l-a numit poetul și criticul de artă Robert Șerban, a avut prima întâlnire live cu timișorenii, marți, 9 iunie, la ora 18.00, la Galeria Calpe Timișoara, după perioada de izolare din cauza COVID19.
Fiindcă timpul nu mai avea răbdare (vorba scriitorului) și nu se știa cât ține izolarea cruntă, în plină pandemie periculoasă, în 13 mai 2020, Galeria Calpe Timișoara a organizat aceeași expoziție, dar virtual și a fost transmisă online, pe pagina de facebook și pe cea de instagram a Calpe Gallery.
Acum expoziția a fost completată și prezentată live pe simeze, în prezența managerului galeriei, C. Petcana și a zeci de iubitori de artă plastică, curator fiind D. Hotnogu.
Prezentăm o parte din prezentarea poetului și criticului de artă Robert Șerban, care a încercat să explice mesajul artei lui Galiș:
”Petru Galiș e un profesionist al artei, sagace, chibzuit, serios – fără a fi lipsit de umor și autoironie –, atent cu sine și cu vocația sa, interesat și curios față de colegii săi și de evoluția lor.
Îl văd ca pe un bănățean arhetipal, asumat, și tocmai de aceea mă raportez la cele mai recente lucrări ale Domniei sale și din această perspectivă, care nu e una restrictivă, ci dimpotrivă, e potențatoarea unor înțelesuri ce subîntind o topografie culturală bine definită și un mod specific de a fi înăuntrul ei.
Pictura domnului Galiș are o muzicalitate voit estompată, cu semitonuri, cu surdină, care invită, dintr-un început, la reflecție.
Galiș e un pictor ceremonios și solemn, dar solemnitatea sa e una familială pentru vizitatorii muzeelor și ai galeriilor. E de-al lor/nostru.
Petru Galiș nu-și propune să facă vreo demonstrație de forță vizuală în aceste lucrări, dar îi reușește ceva mai important: reinstaurarea unei tradiții.
Remarcabil este și ciclul „picturi neterminate”, unde Petru Galiș își asumă riscul de a lăsa albe, ca niște stafii, câteva subiecte din interiorul pânzelor.
Artistul a imortalizat o serie de lucruri mai mult sau mai puțin banale, a stabilit o relație între ele, le-a pus într-un dialog și a creat un mic univers.
Unul în care timpul curge mult mai încet, ori stă pe loc, sau chiar crește, și în care te invită și pe tine, privitor, să evadezi, ca într-o buclă salvatoare, de pe pista pe care fugi zi după zi, să te oprești câteva clipe și să-ți dai un răgaz.
Pictura lui Petru Galiș are o poezie ce-mi amintește de cea scrisă de Petre Stoica, un alt ambițios cu sine și cu arta sa, un alt bănățean care, ca și pictorul nostru, era adeptul lucrului bine făcut și era original fără să-și propună nicio clipă asta”.
