Acasă Actualitate Procurorii Parchetului European Timișoara au descins la compania Arsat Industrie din Pecica

Procurorii Parchetului European Timișoara au descins la compania Arsat Industrie din Pecica

DISTRIBUIȚI

Descindere a procurorilor Parchetului European Timișoara la sediul firmei Arsat Industrie din Pecica  și la locuințele celor doi asociați.

Anchetatorii au informații că s-ar fi decontat lucrări printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de 13 milioane de euro, lucrări care nu ar fi fost efectuate în realitate. Proiect era menit construirii unei hale de producție cu bani europeni. Firma ar fi întocmit devize fictive pentru a deconta fonduri europene.

Compania Arsat Industrie produce dispozitive de manipulat motoare de avioane, pentru industria aeronautică, domeniu în care a accesat fonduri europene pentru achiziționarea de echipamente de ultimă generație. De asemenea mai produce repere pentru domeniul aeronautic, naval, trenuri de mare viteză, utilaje terasiere, domeniu medical, automotive, electronic.

Familia Ghinea, care deșine grupul Arsat, cu activităţi în industrie şi agricultură, este cea care a reabilitat Vechiul Cazino din Arad și care  investeşte 50 de milioane de euro în proiectul imobiliar mixt Drăgălina 25/27 din Arad, unde va fi deschis şi primul hotel Autograph Collection by Marriott din afara Bucureştiului – fostul Hotel Parc Arad.

Comentarii

comentarii