Acasă Actualitate Procurorul Dan Cristian Tătar a promovat examenul pentru şefia Parchetului de pe...

Procurorul Dan Cristian Tătar a promovat examenul pentru şefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

DISTRIBUIȚI

Dan Cristian TatarMagistratul lugojean s-a prezentat cu un proiect de management notat cu 9,89 la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii

Numit cu delegaţie la începutul acestui an în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorul Dan Cristian Tătar s-a prezentat la concursul organizat, în perioada 28 martie – 25 iunie, de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţii de conducere vacante a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea. La concurs au participat 200 de magistraţi (110 judecători şi 90 de procurori), Dan Cristian Tătar (care nu a avut un contracandidat pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului Lugoj) obţinând o medie finală de 9,34, fiind notat cu 9,89 la proiectul de management (a patra notă pe ţară) şi cu 8,80 la proba scrisă. După validarea rezultatelor concursului, Dan Cristian Tătar va fi numit în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj cel mai probabil începând cu data de 8 iulie, când îi expiră numirea cu delegaţie în această funcţie. Mandatul de şef al Parchetului Lugoj va fi pe o perioadă de trei ani, care însă va putea fi prelungit o singură dată pentru încă trei ani. „A fost un examen extrem de exigent, pe care l-ai dat în primul rând cu tine însuţi, dacă ai candidat singur pe post. Vreau să vă spun că după proba a treia (cea a proiectului de management – n.r.), care a fost o piatră de încercare pentru orice candidat, am primit felicitări la nivel înalt în cadrul Parchetului şi al Ministerului Public”, a declarat prim-procurorul Dan Cristian Tătar, menţionând: „Prezenţa la acest concurs este un merit şi o responsabilitate pe care mi-am asumat-o, bucurându-mă în rândul colectivului de un respect deosebit, un respect care este reciproc şi din partea mea”. În noul mandat, prim-procurorul Dan Cristian Tătar  şi-a propus să continue munca de cercetare şi să menţină standardul de calitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj. „În proiectul de management mi-am propus să continui munca de cercetare şi să menţin standardul de calitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, instituţie care are un colectiv experimentat şi foarte bine sudat, în care fiecare procuror are o vechime de cel puţin 18 ani. Doresc să am un stil de conducere participativ, să acţionez în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu regulamentele noastre specifice, să mă bazez şi pe activitatea de delegare, pe care doresc să o pun mai mult în vigoare la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. De asemenea, doresc să menţin o bună colaborare şi comunicare cu celelalte instituţii cu care suntem în relaţii, respectiv cu instanţele de judecată, cu Institutul de Medicină Legală, cu Penitenciarul, cu posturile şi secţiile de poliţie alături de care ne desfăşurăm activitatea”, a precizat  şeful Parchetului Lugoj. În prezent, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj îşi desfăşoară activitatea cu patru procurori  de execuţie şi un procuror cu funcţie de conducere, deşi în anul 2013 a funcţionat cu şase procurori de execuţie şi un procuror-şef, schema pentru sectorul auxiliar fiind completă – patru grefieri cu funcţii de execuţie şi un grefier şef. Cu toate acestea, activitatea s-a desfăşurat în foarte bune condiţii, deşi munca procurorilor lugojeni s-a intensificat odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri. „La un volum de 2.400 de dosare instrumentate, la sfârşitul anului trecut am avut doar 13 cauze mai vechi de un an de la sesizare şi trei cauze mai vechi de şase luni de la începerea urmăririi penale”, a anunţat, cu mândrie, prim-procurorul Dan Cristian Tătar.

Comentarii

comentarii