Acasă Cultura Prof. Gheorghe Ciuhandu va vorbi despre volumul „Pe urmele mele în două...

Prof. Gheorghe Ciuhandu va vorbi despre volumul „Pe urmele mele în două lumi: România – SUA”, la Cafe Text Bastion

DISTRIBUIȚI

prof. gheorghe ciuhandu Curtea Veche Publishing invită cititorii din Timişoara la evenimentul de lansare a volumului „Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Romanul unei vieţi – cronica unei epoci”, de Simona M. Vrăbiescu Kleckner.

Cartea va fi lansată în prezenţa autoarei, luni, 9 septembrie, de la ora 18.00, la Café Text, Bastion Theresia, corp A. La eveniment vor lua cuvântul, alături de autoare, fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş.
Memoriile Simonei Vrăbiescu-Kleckner acoperă aproape 40 de ani de istorie a familiei sale, materne şi paterne, din al treilea deceniu al secolului XX şi până la plecarea din ţară, în 1965.
Este istoria unei boierimi pline de vitalitate şi energie, o aristocraţie rurală harnică şi responsabilă, instruită şi educată, ai căror membri şi descendenţi au deschis ochii într-o Românie mare în curs de modernizare şi prosperă, pentru a-şi trăi, unii tinereţea, alţii senectutea, când nu în închisori sau în exil, în propriile lor case, confiscate fără preaviz, în calitate de chiriaşi al statului, şi înconjuraţi de ochii şi urechile vigilenţilor lor persecutori. Memorabile portrete de familie, care fac totodată parte din panteonul intelectual şi politic al României în cea mai strălucită epocă a ei: familiile Missirliu, Micescu, Ioanid, Giurăscu, Herescu, tulburătoare pilde de voinţă şi curaj alcătuiesc substanţa densă a acestei cărţi. Simona M. Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii româneşti, fiică şi respectiv nepoată a lui Gheorghe şi Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică, şi nepoată prin alianţă a marelui profesor latinist Nicolae Herescu. A absolvit ea însăşi Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti, în 1949, fără să poată vreodată profesa în domeniu, înainte de a părăsi, în 1965, România comunistă. În Statele Unite, unde a emigrat, a obţinut două masterate, unul în informatică, la Universitatea Columbia, în 1969, iar celălalt în drept internaţional public, la Universitatea New York, în 1973. În SUA a lucrat ca asociat curator la Biblioteca de Drept a Universităţii New York, între 1969 şi 1974, ca şefă a Bubliotecii Juridice a ONU, între 1975 şi 1986, ca şefa a Secţiei de Referinţă şi Bibliografie a Bibliotecii Dag Hammarskjöld a ONU, între 1986 şi 1987 şi, în fine, ca directoare a Bibliotecii Curţii de Comerţ Internaţonal a SUA, în perioada 1987-1996.

Comentarii

comentarii