Acasă Actualitate Profi NU este compania amendată de ANAF pentru nerespectarea limitei de 20%...

Profi NU este compania amendată de ANAF pentru nerespectarea limitei de 20% a adaosului comercial în magazine

DISTRIBUIȚI

Un comunicat al ANAF arăta că ”inspectorii antifraudă au identificat un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respectă cota de adaos maxim de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%”, a produs rumoare în media din România. Cum în comunicat se vorbea doar de un ”mare retailer”, iar ANAF a refuzat să facă public numele companiei, s-a creat o mare confuzie, pe piața fiind lansată știrea că cel amendat a fost Profi. Cel mai mare angajator din România, care operează al doilea cel mai mare lanț de magazine de proximitate după numărul unităților, dezminte că ar fi primit amenda și spune că magazinele din rețea au aplicat reducerea chiar dinainte de intrarea ei în vigoare.

“Dezmințim ferm informația neadevărată apărută în presa de azi, conform căreia rețeaua de magazine Profi ar fost amendată pentru depășirea cotei de adaos la o serie de produse. Este o confuzie regretabilă care aduce un nemeritat prejudiciu de imagine magazinelor noastre care, așa cum se știe, au aplicat decizia de reducere a cotei de adaos încă înainte de data intrării ei în vigoare”, se precizează într-un comunicat semnat de Gabriel Pâslaru, manager PR Profi.

“Menționăm că Profi a plafonat anticipat adaosurile comerciale la alimente, din perioada 15-16 iulie, înainte de intrarea în vigoare a OUG” mai spune retailerul.

Comunicat al ANAF arăta că inspectorii antifraudă au identificat “un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respectă cota de adaos maxim de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%”. Drept urmare, inspectorii fiscali au amendat compania cu 1 milion de lei.

Din datele ANAF, verificările au fost efectuate pentru produse achiziționate în perioada 01 august-29 august,  respectiv din data de 12 septembrie 2023.

Comentarii

comentarii