Interviu cu prof. univ. dr. Alexandru Bucur, Decan al Facultăţii de Medicină Dentară UMF „Carol Davila” București, Şeful Clinicii Universitare și Disciplinei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, cadru didactic asociat la UVVG, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România
– Stimate d-le profesor, care este situația în momentul de față în ceea ce privește învățământul stomatologic?
– Cred că, la ora actuală, este necesară reevaluarea programelor de învățământ în medicina dentară, sau mai bine spus în stomatologie. Plec de la un lucru foarte clar: denumirea sau calificarea profesională, o dată cu intrarea în Comunitatea Europeană, a fost de medic dentist, lucru care a nemulțumit marea masă a stomatologilor și toate acțiunile pe care Colegiul Medicilor Dentiști din România le-a întreprins se loveau parcă de un zid. Aceasta este denumirea oficială. Am încercat să luăm firul de la capăt și l-am dus până acolo unde de fapt trebuia să ajungă. Denumirea nu a fost impusă de cineva, ci a fost acceptată de factorii de decizie de la acea vreme din stomatologia românească, iar astăzi, prin modificarea Legii 95/2006, modificare care a apărut în Monitorul Oficial în august 2014, ne întoarcem la ceea ce trebuia să fie de fapt, denumirea de medic stomatolog. Multe alte considerente în evoluția stomatologiei impun de fapt o reanalizare și o modificare a curriculelor de pregătire în această specialitate. Plec de la două lucruri care sunt destul de clare și anume Legea 1/2011 și Legea 95/2006. Prima este Legea Învățământului și a doua este Legea reformei în domeniul sănătății. Există destul de multe neconcordanțe între cele două legi, care, practic apasă pregătirea în această specialitate de stomatologie.
În cadrul competențelor profesionale asigurate prin programul de licență se prevede efectuarea câtorva proceduri terapeutice de către studenți – terapia conservativă a structurilor dento-parodontale, restaurarea protetică a arcadelor dentare, etc. Dar oare acest lucru este legal? Legea 95/2006 prevede expres cine are dreptul de liberă practică:
„Art.469 – Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi (95/2006-titlul XIII), de către persoanele fizice, posesoare a unui titlu oficial de calificare în medicina dentară.
Art. 470 (2) Prin titlul oficial de calificare în medicina dentară se înțelege diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist eliberată de o instituție de învățământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditată din România.
Art. 474 (1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare salariată și/sau independentă, se exercită numai de către medicii dentiști, membri ai Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Deci, din Lege rezultă că anestezia și extracția dentară sau chiar detartrajul nu pot fi efectuate de către studenți. În acest context, se pune întrebarea dacă este legală situația susținerii examenului practic pe un pacient , căruia urmează să i se efectueze o procedură terapeutică stomatologică? Eu spun că NU, Legea 95/2006 fiind foarte clară în acest sens.
Acest aspect se discută în criteriile ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) despre practica pe pacient recomandată a se face încă din anii de început ai facultății: „inițierea timpurie a activităților practice pe pacient, cel târziu la sfârșitul anului I de studiu; din bugetul total al timpului de studiu, minimum de 2/3 trebuie să fie reprezentat de activităţile practice (…) pentru formarea unor competenţe şi deprinderi de bază” (ARACIS – STANDARDE SPECIFICE PENTRU DOMENIUL MEDICAL, H.G. 1418/11.10.2006)
Totuși, în Legea 1, Legea Învățămîntului, acest lucru nu se regăsește. Practica pe pacient, din punctul meu de vedere, nu este reglementată legal, iar Legea 95/2006 prevede foarte clar că ”Art. 480 (1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are această calitate constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului Penal”.
– ARACIS ar putea decide în ceea ce privește practica pe pacient?
– Nu se regăsește în lege faptul că studentul are drept de liberă practică. S-au făcut numeroase adrese și numeroase intervenții la forurile de specialitate, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Camera Deputaților, la Senat, ca să se introducă în Legea 95/2006 un articol care să prevadă dreptul studentului de a face anumite acte terapeutice sub supravegherea cadrului didactic și pe răspunderea acestuia. Este un prim pas. Dacă eludăm acest lucru o să ne trezim cu rezultatul care, din păcat trenează, lipsa de experienţă practică a viitorilor medici stomatologi. Corect și legal aceștia pot face prima proteză sau prima extracție după ce susțin examenul de licență și devin membri ai Colegiului Medicilor Dentiști. Aici apar din nou inadvertenţe între abilitățile pe care i le conferă diploma, ca medic stomatolog și realitatea practică. Acolo spune că poate efectua anumite tipuri de intervenţii, dar el nu le-a făcut niciodată. Facultatea o raportăm la o foarte mare parte teoretică ce contrazice normele ARACIS-ului, deoarece ar trebui să fie dominantă partea practică, iar partea a doua este lipsa de experiență practică a celui care este student la stomatologie. Privind în ansamblu aceste probleme este clar că avem nevoie de o reformă a programelor de învățământ în stomatologie. S-au tradus prost sau au fost preluate în nu ştiu ce mod, o serie întreagă de discipline care sufocă programa de învățământ și amputează din orele de bază ale facultății de stomatologie. Mă refer la orele de bază vis a vis de materiile de specialitate, materii care formează viitorul medic.
– Considerați oportună armonizarea programelor analitice?
– Sunt materii care se regăsesc în anul II și care n-au nici un fel de relevanță, dar mai mult decât atât, nu au nici un fel de aplicabilitate pentru un student de anul II. Vă dau un singur exemplu: cum să predai diagnostic oro-dentar la un student de anul II, care încă nu cunoaște numerotarea dinților, care n-a făcut nici un fel de noțiune de patologie a cavității orale, care n-a făcut nici o materie de specialitate. El trebuie să formuleze un diagnostic, dar pe ce bază să-l formuleze? Discutăm de reabilitarea orală, o inepție. Cum să fac reabilitare orală, când fiecare disciplină de specialitate (odontoterapie, protetică, parodontologie, chirurgie OMF) în parte are în cadrul ei acest concept de reabilitare orală. Chirurgia oro-maxilo-facială are conceptul de reabilitare în traumatologie, în tumorile benigne și în tumorile maligne , în chirurgia anomaliilor dento-maxilare, etc.
– Ce ar trebui făcut pentru eliminarea acestor suprapuneri și a dublei examinări?
– Suprapunerile apar prin încărcarea programei de studiu cu materii inutile la care nici măcar nu am voie să intru pe partea practică pentru că, așa cum spuneam, studentul nu are drept de liberă practică. Ce să reabilitezi, când toate aceste elemente se regăsesc la materiile de specialitate? Mai mult decât atât, în aceste discipline găsesc medici care nu au nici o specialitate, sau sunt specialiști de exemplu în ortodonție. Cum poate un specialist în ortodonție să vorbească despre chirurgie? Este exact cum aș vorbi eu despre oftalmologie, sau mai mult, să imprim anumite concepte, neavând această specialitate. Au apărut niște paradoxuri care nu duc decât la dezorientarea unui student și la scăderea calității în pregătirea acestuia. Același lucru îl putem discuta referitor la multe alte discipline care au fost introduse pentru cadre didactice și nicidecum pentru studenți. Programa acesta trebuie revizuită și ea ar trebui să fie cu foarte multe puncte comune pentru toate centrele universitare în care există facultăți de stomatologie. Însăși o echivalare a curriculei unui student, care face primii trei ani la un anumit centru universitar și vrea să se transfere, reprezintă o problemă, plecând de la denumirea unei discipline și până la conținutul ei. Găsim discipline la care avem aceeaşi denumire, dar programul de pregătire este cu totul diferit. Lipsește din păcate un consens în pregătirea uniformă a viitorilor absolvenți.
– Ce ne puteți spune despre rezidențiat?
– O altă problemă care aduce un prejudiciu în pregătire este formula actuală de rezidenţiat. După terminarea facultăţii am dreptul să merg și să dau concurs pentru a intra într-un rezidenţiat, care s-a descentralizat. De acord! Se face pe centre universitare, însă bibliografia rămâne aceeași. Aici apare o problemă care ține de autonomie: dacă bibliografia rămâne aceeași și la o anumită disciplină se acceptă o carte a unui profesor din Constanța, toate celelalte centre universitare vor da pe cartea de la Constanța, numai că ei au studiat pe cartea de la București, de exemplu. Dacă tot s-a descentralizat rezidențiatul atunci ar trebui să aibă bibliografia centrului respectiv. Nu mi se pare nici corect și nici etic, ca într-un centru universitar în care concurența este de 4-5 pe loc să fie supus așa numitelor detașări și transferuri. De exemplu, la un anumit centru universitar iau o specialitate cu 650 de puncte. La București, limita inferioară este poate la 710 puncte. Atunci eu, cu 650 de puncte, mă transfer la București în detrimentul colegilor care cu 709 puncte nu au ocupat un loc la concursul de rezidențiat. Asta nu mai e autonomie și nu mai e nici etică profesională. În momentul în care un candidat se înscrie într-un centru este conștient că acolo îşi va face rezidenţiatul. Asta incubă anumite cheltuieli privind cazarea, masa, pregătirea. Dacă eu, din Galați, am vrut să fac rezidențiatul la Oradea, înseamnă că am analizat foarte bine oportunitățile vis a vis de acest centru universitar. Însă nu dau concursul la Iași, iau punctaj și mă transfer apoi la Constanța că este mai aproape de Galați. Este un șah în care, din păcate, pionii, ca în orice joc de șah, sunt primii sacrificați. La ora actuală sunt 12 facultăți, dar numai în șase centre universitare se susține rezidenţiatul. Sunt elemente care, în loc să stimuleze și să-l rețină pe viitorul medic în țară, unde să-și definitiveze pregătirea și să lucreze în folosul obștei, îl trimit peste hotare.
– Ce for ar putea să reglementeze toate aceste probleme?
– Colegiul Medicilor Dentiști este o interfață cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Ministerul Educației se ocupă cu pregătirea rezidenților și Ministerul Sănătății se ocupă cu politicile de sănătate, încadrarea medicilor în teritoriu etc. În ceea ce privește dezvoltarea sistemului de stomatologie, discutăm 99,99% de sistemul privat. Sunt elemente care grevează asupra acestei pregătiri, care dezorientează medicul. Plecând de la aceste probleme, ar trebui ca factorii de răspundere de la nivelul fiecărei facultăți să reușească să realizeze o programă de studiu cu cât mai multe puncte comune, logică în desfășurare și nu dentistică în gândire. Suntem, din păcate, sub ceea ce am moștenit, sub o gândire dentistică care nu pregătește un medic stomatolog, ci un dentist. Rolul nostru este de a medicaliza stomatologia, nu de a o aduce înapoi la nivelul anului 1906, când Congresul de la Lisabona specifica că „se renunță la arhaica denumire de dentist în favoarea celei de stomatolog”.
– Ce părere aveți despre cursurile făcute de către firmele de specialitate?
– Mulți dintre colegii mei se bazează astăzi pe cursurile făcute de anumite firme. Dar dacă aceste firme vin să-ți prezinte cum să faci stomatologie, eu pun întrebarea, când vor avea copii, unde îi vor da să studieze stomatologia? La firme sau la facultate? Sunt firme renumite, care pot fi un ajutor în pregătire, dar nu se pot substitui facultății. Nu firma imprimă un algoritm terapeutic. În stomatologie, mulți colegi au devenit tributari acestor firme, care din păcate fac o medicină comercială. Tânăra generație are deschidere spre aceste lucruri, care li se par de mare noutate, dar nu e nimic nou sub soare. Primul implant făcut în România a fost în 1957, de către academicianul prof. dr. Valerian Popescu. Lucrurile sunt într-o evoluție dinamică. Noi încercăm prin aceste cursuri să medicalizăm și să introducem în implantologie practica raționamentului medical și nu dentar. Oricine care are manualitate, poate insera un implant, însă ce facem mai departe? Cât rezistă implantul pe arcadă? Omul nu vine ca să i se insereze un implant, ci vine să i se realizeze o lucrare protetică. Cum gândim această lucrare? Nu plecăm de la inserția implantului și apoi gândim lucrarea, ceea ce duce la conceptul de implantologie ”mioritică”. Din păcate, conceptul acesta s-a implementat tocmai prin preluarea atributului de învățământ de către unele firme, lucru inacceptabil în lume. Nicăieri în lume firma nu are atribuții în învățământul medical. Învățământul este de datoria și de obligația universităților.
– Cum ar trebui să se ajungă la un consens, la un punct comun? De unde ar trebui să se înceapă?
– Există constituit la această oră Consorțiul Decanilor Facultăților de Medicină Dentară. Această asociație reunește decanii facultăților de stomatologie. Ne-am întrunit ori de câte ori a fost nevoie și am încercat să sincronizăm și să armonizăm programele de învățământ. Din păcate, lucrurile sunt foarte frumoase și par să iasă bine atunci când discutăm, după care fiecare se întoarce la facultatea lui și probabil că întâmpină rezistența specifică smalțului dentar. Eu am încercat să pun în practică o mare parte din ceea ce s-a discutat și consider că am reușit să modific, împreună cu Consiliul Facultății, o parte din programa de învățământ. Este un început și sper că pe mai departe voi putea să aduc pe drumul medical această facultate de stomatologie, într-o logică de desfășurare și nu într-o mișcare browniană din care studentul nici nu lucrează și nici nu acumulează noțiunile teoretice necesare, având în vedere că există materii care se contrazic între ele. Sunt multe anomalii în stomatologie, iar anomalia curriculară este prezentă și este cea mai greu de corectat.
– Ce ne puteți spune despre Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad?
– Progresele Facultății de Stomatologie din Arad sunt reale. Cunosc această facultate și cadrele didactice de aici încă din 2007. Au reușit un lucru pe care, în urmă cu aproximativ doi ani, îl discutam cu dl. președinte al Universității prof. univ. dr. Aurel Ardelean și anume creșterea propriilor cadre didactice. Ideal este să ai propriile tale cadre didactice. Este greu de realizat acest lucru în contextul condițiilor minimale pe care le impune promovarea unui concurs, dar nu imposibil. Există la ora actuală această creștere valorică, atât referitor la baza tehnico materială, cât și în ceea ce privește resursa umană necesară. Această Facultate, dacă va menține același ritm de dezvoltare, va ajunge să fie un nume în stomatologie. Referitor la Arad, vă dau cel mai simplu exemplu: în clinica pe care o conduc, de chirurgie oro-maxio-facială am scos la concurs un post de conferențiar. Cadrul didactic care a câștigat acest concurs și este conferenţiar la mine în clinică este absolvent al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Vă spune ceva acest lucru? Cine vrea să învețe, învață și la Arad și la București. Numele lui este conf. dr. Octavian Dincă, un nume care s-a impus în Chirurgia Oro-Maxilo-Facială, un nume care face cinste Clinicii din București și deopotrivă Facultății de Medicină Dentară din Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Daniel Albu
