Proiectul „Mai valoroși pe piața muncii”, derulat de Fundația Pentru Voi, începând cu data de 1 august 2023, finanțat de catre Autoritatea Naționala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD), a ajuns la final.
Proiectul și-a propus creșterea accesului persoanelor cu dizabilități intelectuale la ocupare, prin formarea de noi competențe și o campanie de conștientizare în rândul angajatorilor și a comunității cu privire la potențialul lucrativ al acestora.
Rezultatele obținute
Au fost desfășurate două cursuri, unul de tipărire și unul de inițiere în prelucrare grafică pentru 10 persoane cu dizabilități intelectuale, beneficiare ale Fundației Pentru Voi. Cu ajutorul personalului de suport, persoanele cu dizabilități au fost sprijinite în învătarea de noi cunoștințe și deprinderea de noi abilități care ii vor face mai competitivi, mai valorosi pe piata muncii.
20 de persoane cu dizabilități intelectuale au participat la 4 vizite la 4 companii din Timisoara, în cadrul vizitelor aceștia având posibilitatea de a interacționa cu angajatori, de a vedea diferite medii de lucru și diferite activități, de a interacționa cu alți angajați de pe piața muncii.
10 persoane cu dizabilități intelectuale angajate au participat la o masă rotundă cu 16 angajatori, ocazie cu care persoanele cu dizabilități din Unitatea Protejată Pentru Voi au avut ocazia de a-și prezenta activitățile și produsele pe care le pot realiza, iar angajatorii au fost informați cu privire la prevederile legislative și facilitățile fiscale pe care le au dacă angajează în muncă persoane cu dizabilități. În cadrul acestei întâlniri, a fost vizionat clipul video realizat în cadrul proiectului privind angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități și a fost distribuit pliantul special conceput pentru angajatori.
26 persoane cu dizabilități intelectuale au participat la expoziția cu produse organizată în centrul orașului Timișoara, în Piața Victoriei, ocazie cu care au pus în valoarea munca și abilitățile lucrative ale angajaților cu dizabilități intelectuale din Unitatea protejata Pentru Voi. La stand, au fost disponibile și pliante pentru angajatori. Expoziția a oferit persoanelor cu dizabilități ocazia de a se face cunoscute în rândul comunității și de a-și promova potențialul lucrativ prin obiectele și produsele pe care le realizează.
5 persoane cu dizabilități intelectuale angajate și-au povestit experiența de a fi angajat, în cadrul unui clip video, realizat și distribuit de către TVR Timișoara
A fost realizat și distribuit un pliant privind promovarea angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități intelectuale.
“În spatele acestui bilanț, ne bucură faptul că persoanele cu dizabilitati intelectuale implicate în proiect și-au însușit cunoștințe și competențe specifice în activitatea de tipărire, au avut ocazia să își împărtășească experiența de angajați sau să transmită către comunitate și către mediul de afaceri mesajul că sunt sau pot fi lucrători valoroși. Fie că au făcut-o prin intermediul unui filmuleț realizat și difuzat de TVR Timișoara, ori în cadrul emisiunilor radio, a articolelor apărute în presă, în timpul vizitelor la companii sau în centrul orașului, la expoziția de produse Pentru Voi, potențialul și abilitățile lor au fost promovate foarte intens în aceste 2 luni și jumătate.
Mulțumim Autorității Naționale pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD) pentru finantarea proiectului!”, a declarat Laila Onu, director general al Fundației Pentru Voi Timișoara.