Acasă Eveniment Protest înainte de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Patapievici

Protest înainte de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Patapievici

DISTRIBUIȚI

Un grup de intelectuali – profesori, scriitori, artişti, istorici şi ingineri din Timişoara – va semna un protest împotriva decernării titlului de Doctor Honoris Causa lui Horia Roman Patapievici. Directorul Institutului Cultural Român va primi cea mai înaltă disctincţie universitară onorifică, sâmbătă, la Universitatea de Vest din Timişoara. Protestul a fost conceput de profesorul universitar Viorica Bălteanu,  cea care, de-a lungul timpului, a fost implicată în mai multe acţiuni de frondă organizate la Universitatea de Vest şi nu numai. Ea a obţinut aprobarea mai multor personalităţi timişorene de a întocmi un protest împotriva lui HRP şi a celor ce au decis acordarea titlului de Doctor Honoris Causa acestuia. “Decernarea celui mai preţios titlu de gratitudine aceluia care a publicat fraze precum «Eminescu este cadavrul nostru de debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană», «Eminescu a devenit politic incorect», «România e o fecală în care trăiesc 23 de milioane de omuleţi patibulari taraţi» este inacceptabilă şi total inoportună, realitatea însăşi contrazicând premoniţiile cu iz de blasfemie publicate de H.-R. Patapievici, recentele sale încercări de a drege busuiocul rămânând inconsistente şi perpetuu neconvingătoare”, se arată în protestul unui grup de intelectuali din Timişoara. Acesta va fi înmânat, vineri, rectorului UVT, Marilen Pirtea. Iniţiatoarea acestui protest speră chiar ca ceremonia decernării titlui de Doctor Honoris Causa să fie anulată.

 
 

Comentarii

comentarii