Acasă Eveniment Protestul angajatelor faţă de Daniela Lung, şefa Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu...

Protestul angajatelor faţă de Daniela Lung, şefa Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara

DISTRIBUIȚI

La redacţia ZIUA de Vest a parvenit un memoriu de protest faţă de Daniela Lung, şefa Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Primăriei Timişoara, semnat de mai mulţi angajaţi ai serviciului. Documentul a fost trimis primarului Nicolae Robu, în data de 3 septembrie 2012. Oamenii au ajuns cu cuţitul la os şi susţin că nu mai suportă umilinţa şi starea generală de stres în care se desfăşoară activitatea zilnic. Le sunt violate drepturile şi sunt subiectul unor abuzuri fără precedent, atât pe plan profesional, cât şi pe plan financiar.

„Ne este pusă în pericol sănătatea!”

„Şefa de serviciu, dna Lung Daniela, foloseşte o tonalitate ridicată (urlă), ironică şi sarcastică atunci când se adresează personalului din subordine. Pe lângă ţipetele pe care suntem nevoite să le auzim zi de zi, ni se  îngreunează activitatea profesională cu diverse acuzaţii nefondate, jigniri, înjurături, comportament paranoic, denaturează subiectul conversaţiei, după care nu mai recunoaşte nimic, spunând că doar ce e pe hârtie este adevărat (ea nu ne dă nimic în scris niciodată, ci numai verbal) şi ameninţându-ne că în pixul ei stă promovarea noastră…. Dna. Lung are o atitudine superioară şi vrând să ne arate cine-i şeful ne pune să refacem documentele pe motiv că nu e pusă bine virgula. Orice document care vine în instituţie este văzut numai de ea, iar nouă ne transmite frânturi de informaţii care pun în dificultate activitatea personalului şi comunicarea dintre personal şi beneficiari. Foloseşte gesturi de intimidare, precum bătutul în masă, trântirea uşilor, aruncarea dosarelor şi a documentelor. Prin aceste manifestări, care sunt puţine faţă de ce îndurăm noi zilnic, considerăm că ne este pusă în pericol sănătatea şi integritatea psihică. Această profesie de asistent social presupune o muncă direct cu oamenii afaţi într-o situaţie de dificultate, delicată, persoane cu dizabilităţi, cu boli grave, care solicită din partea personalului mult calm şi stăpânire de sine. În asemenea situaţie este foarte greu să te detaşezi de starea pe care o creează această doamnă şi să adoptăm o atitudine degajată, de care are nevoie beneficiarul atunci când ni se adresează…”, se plâng angajatele în document.

Unii angajaţi au demisionat

În continuarea memoriului de protest, oamenii susţin că unii angajaţi nu au mai suportat şi au demisionat. „Unde se va ajunge? Vor pleca toţi şi va rămâne ea singură? Aşa funcţionează lucrurile într-o ţară membră a Uniunii Europene, cu astfel de comportament inducând frica şi stresul în oameni? Nu ne vom putea ridica niciodată la nivelul cerut de UE în domeniul asistenţei sociale şi nu vom putea aplica niciodată lucrurile pe care le-am învăţat la facultate, dacă astfel de persoane continuă să conducă servicii care au legătură directă cu oamenii aflaţi în dificultate şi care au fost încercaţi de soartă…. Vă rugăm să acordaţi atenţie memoriului pe care vi-l prezentăm!”, se arată în document.

Răspunsul primarului Nicolae Robu

Răspunsul primarului Nicolae Robu trimis semnatarelor, în data de 25 septembrie 2012, a fost astfel: „Urmare a cercetării disciplinare prealabile, s-a confirmat că în cadrul serviciului este o atmosferă tensionantă, datorată modului de comportament al doamnei Lung. S-a dispus aplicarea de sanţiuni disciplinare, retrogadarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile”.

Comentarii

comentarii