Acasă Actualitate PS Lucian a ajuns la a 49-a aniversare și la 13 ani...

PS Lucian a ajuns la a 49-a aniversare și la 13 ani de slujire în Episcopia Caransebeșului

110
DISTRIBUIȚI

Cel de-al X-lea ierarh al Episcopiei Caransebeșului, PS Lucian, a ajuns la cea de-a 49-a aniversare în ziua praznicului Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana.

În anul 1970, Preasfințitul Părinte Preasfințitul Lucian Mic se năștea în cartierul Gai din Arad, în familia lui Teodor și a Mariei. A făcut studiile primare şi gimnaziale în localitatea natală (1977-1987), apoi cele teologice la Seminarul din Caransebeş (1987-1992) şi la Facultatea din Arad (1992-1996).

Din anul 2001 s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009 la cursurile de doctorat ale facultății de Teologie din Craiova.

În data de 19 februarie 2013, a susținut teza de doctorat în teologie la Universitatea din Craiova, domeniul istorie bisericească, cu lucrarea intitulată „Relațiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.

Ca activitate clericală amintim că a fost ieromonah la Mănăstirea Hodoş-Bodrog (1992-1994), eclesiarh al catedralei mitropolitane din Timişoara (1994-1995), stareţ al mănăstirii „Izvorul Miron” – Româneşti (1995-2000), apoi protosinghel şi exarh al aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Timişoarei (1999).

În anul 2000 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, la 1 octombrie, acelaşi an, fiind hirotonit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”. În 8 februarie 2006 a fost ales episcop la Caransebeş, pe scaunul rămas vacant după plecarea Preasfinţitului Laurențiu Streza ca Mitropolit al Ardealului, întronizarea ca episcop titular făcându-se la 26 februarie.

Cel mai important deziderat al ierarhilor de la Caransebeş, de la rectitorirea episcopiei în anul 1865, a fost ridicarea unei noi catedrale în oraşul de reşedinţă. Rânduiala lui Dumnezeu a fost ca măreţul ideal să fie împlinit, la 12 septembrie 2010, sub arhipăstorirea Preasfinţitului Părinte Lucian, dată la care întreg Banatul de Munte a prăznuit sfinţirea Catedralei „Învierea Domnului”, reprezentând cea mai importantă realizare petrecută în Episcopia Caransebeşului după întemeierea ei.

Preasfințitul Părinte Lucian s-a arătat a fi un adevărat păstor al Episcopiei Caransebeșului, îngrijindu-se cu timp și fără de timp de toate aspectele importante unei slujiri ierarhice, precum cel pastoral, cultural, educațional și social.

Din punct de vedere pastoral, ierarhul a vizitat toate parohiile şi filiile din eparhie, slujind Sfânta Liturghie cel puțin odată la fiecare dintre cele 282 de sfinte altare din episcopie. De asemenea, a hirotonit peste 208 clerici pentru mănăstirile, parohiile, unitățile misionar-filantropice și școlare din eparhie.

Ierarhul s-a asigurat și de existența a cel puțin unei biserici în mai toate comunitățile eparhiei, dar și de starea lăcașurilor de cult, târnosind mai multe biserici vechi, netârnosite niciodată, unele cu peste 200 de ani de existenţă, dar și mai multe biserici noi construite în eparhie (biserici, capele, paraclise) și a binecuvântat lucrările de restaurare și reamenajare a peste 180 de biserici.

Totodată, a acordat peste 200 ordine eparhiale pentru implicarea clericilor și credincioșilor în viața pastoral-misionară a eparhiei și mai multe distincții clerului (arhimandrit, protosinghel, sachelar, iconom, iconom stavrofor și arhidiacon) în semn de apreciere și răsplătire a activității desfășurate.

Activitatea culturală a Episcopiei Caransebeșului sub cârma Preasfințitului Părinte Lucian a fost bogată și diversă. Din punct de vedere editorial amintim adaptarea revistei eparhiale Foaia Diecezană la cerinţele cititorilor, atât în conţinut cât şi în grafică, tipărirea a 68 de cărţi de teologie, istorie bisericească şi albume de artă în Editura Episcopiei Caransebeşului.

12 din aceste cărţi îl au autor pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Pe lângă aceste publicaţii, s-au tipărit şi numeroase broşuri şi pliante de promovare a episcopiei sau de evidenţiere a obiectivelor cultural-religioase ale eparhiei. De asemenea odată cu renovarea Centrului Eparhial s-a pus bazele colecției muzeale „Episcop dr. Elie Miron Cristea” ce cuprinde icoane, cărți și obiecte bisericești.

Dragostea pentru învăţământul seminarial și teologic a Preasfințitului Lucian s-a reflectat în toate măsurile luate de ierarh cu privire la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și la Secția de Teologie din Caransebeș.

Între schimbările care şi-au dovedit viabilitatea în timp, a fost mutarea Seminarului Teologic din clădirile proprietatea episcopiei care au reprezentat, istoric vorbind, sediul administrativ al Centrului Eparhial, în curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Caransebeş, unde s-a realizat, totodată, și o infrastructură corespunzătoare pentru desfăşurarea în condiții optime a activităţii administrativ-didactice din învăţământul teologic seminarial. Acolo s-au creat săli de clasă, dormitoare, cantină, săli de meditaţii şi de recreere.

Biserica Sfinţii Împărați a devenit paraclis episcopal cu destinaţie pentru practica de specialitate a elevilor. Dragostea pentru învăţământul seminarial a Preasfințitului Lucian s-a arătat şi prin sprijinirea substanţială a activităţii din instituţia de învățământ prin alocarea unor noi posturi suportate de episcopie şi prin ajutoare materiale şi în bani.

Activitatea socială s-a concretizat prin înfiinţarea, în colaborare cu mai multe instituţii, a Centrului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare” din Caransebeş. Au fost încheiate parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judeţ, dar şi cu diverşi furnizori de servicii sociale ai administraţiei locale.

A înfiinţat de asemenea magazine de obiecte bisericeşti în cuprinsul Eparhiei şi a înfiinţat ateliere de croitorie bisericească şi de pictură bisericească bizantină.

Pe lângă acestea, în prezent, pe întreg cuprinsul eparhiei, își desfășoară activitatea mai multe centre de tineret, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, centre care dezvoltă programe educative, culturale și artistice cu caracter duhovnicesc, parteneriate cu diverse instituții, voluntariat în Biserică, forme prin care mai mulți de 200 de tineri din Episcopia Caransebeșului s-au apropiat de Dumnezeu și de dreapta credință.

13 ani de misiune, slujire și dedicare în Episcopia Banatului de Munte au făcut din ierarhul nostru un exemplu de bun păstor al turmei lui Hristos, propovăduind Cuvântul și dreapta învățătură, zidind locaș de închinare lui Dumnezeu din cărămizile vii ale inimilor credincioșilor păstoriți, ale căror candele de credință și rugăciune sunt aprinse și prin dragostea, rugăciunea și jertfa făcută cu timp și fără de timp de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Comentarii

comentarii