Acasă Politica PSD Lugoj o primă sincopă: NU a reușit să obțină susținere pentru...

PSD Lugoj o primă sincopă: NU a reușit să obțină susținere pentru schimbarea viceprimarului… PSD. Dar nu renunță!

DISTRIBUIȚI

adrian farcageanuAdrian Fărcăgean își păstrează, deocamdată, funcția de viceprimar al municipiului Lugoj. Consilierii PSD au renunțat, în ultimul moment, să introducă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Lugoj de joi proiectele de hotărâre privind schimbarea viceprimarului. Cele două proiecte (privind schimbarea viceprimarului și alegerea unui nou viceprimar) au fost inițiate de consilierii locali Voichița Coțolan, Iosif Crăciunescu, Gerlinde Grozav, Cristian Galescu, Ioan Barboni, Nicu Bădina, Constantin  Savu și Ioan Pădurean (toți PSD), având în vedere expunerea de motive a grupului local al PSD Lugoj, înregistrată sub nr. 98.105/20.11.2015, precum și referatul Direcției administrație locală – Serviciul relații cu consiliul local nr. 98.107/20.11.2015. După cum ne-a declarat unul dintre consilierii lugojeni ai PSD, inițiatorii au renunțat să introducă proiectele de hotărâri pe ordinea de zi a ședinței din cauză că nu au reușit să obțină susținerea a două treimi dintre consilieri. Surse din  cadrul PSD susțin însă că primarul Francisc Boldea, care este și președintele PSD Lugoj, nu a renunțat la ideea schimbării din funcția de viceprimar a lui Adrian Fărcăgean (și el membru PSD) și, în lipsa unei alte variante se va opta pentru o soluție mult mai dură: retragerea sprijinului politic. Chiar și solicitarea de schimbare din funcția de viceprimar a fost motivată tot prin faptul că acesta “nu a răspuns solicitărilor politice ale partidului”. În cazul retragerii sprijinului politic, Adrian Fărcăgean (care a ajuns în PSD de la PDL, cu Ordonanța 55/2014) își va pierde atât funcția de viceprimar, cât și calitatea de consilier local. În această variantă, chiar și în situația în care locul lui Fărcăgean va fi luat, în consiliul local, de un liberal (un candidat de pe lista PDL, cel mai probabil Adrian Serendan), PSD ar putea să numească un viceprimar din propria ogradă, pentru că ar avea nevoie doar de zece voturi, pe care le-ar avea și dacă Marius Baboniu, un alt PDL-ist trecut în tabăra PSD, și el reprezentant al cultului baptist ca și Fărcăgean, nu ar vota la fel ca ceilalți consilieri PSD.

Comentarii

comentarii