Acasă Eveniment PSD merge la două capete în cazul Poli. PD-L joacă totul pe...

PSD merge la două capete în cazul Poli. PD-L joacă totul pe o singură carte

DISTRIBUIȚI

Întâlnire cu uşile închise între suporterii lui Poli Timişoara şi principalii lideri politici din Timiş. Suporterii au lansat invitaţia cu consumaţia pe banii lor şi factorii de decizie nu au refuzat. Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT Timiş, Adrian Orza, viceprirmarul Timişoarei, Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş şi rectorul UPT, Nicolae Robu, liderul PNL Timiş, s-au întâlnit în mare taină cu liderii suporterilor lui Poli. Întâlnirea, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a propus să clarifice aspectele esenţiale din jurul lui Poli. Niciunul dintre cei ce au luat parte la întâlnire nu au vrut să divulge locul în care s-a produs. Concluziile au fost diferite pe relaţia PSD – PD-L. „Am oscilat între două variante. Am discutat posibilitatea preluării a 51% din acţiunile lui Poli, dacă este posibil, sau varianta să o luăm de la capăt, adică clubul să fie declarat falimentar şi să luăm totul de la zero. Aşteptăm controalele, să vedem situaţia clară a clubului şi vom decide ce vom face. Suporterii au părut să fie de acord cu noi”, ne-a declarat Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Liderul PD-L Timiş şi preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, nu agreează decât o singură variantă – autorităţile locale şi judeţene să preia 51% din acţiunile de la Poli. „A fost o întâlnire prietenească, liderii suporterilor ne-au invitat la această întâlnire, dorind să ştie exact situaţia clubului. Concluzia este că cea mai bună variantă rămâne ca autorităţile locale şi judeţene să preia 51% din acţiunile clubului. Nu avem variantă de rezerevă”, ne-a declarat Constantin Ostaficiuc.
 

Comentarii

comentarii