Acasă Politica PSD, minoritar la guvernare

PSD, minoritar la guvernare

DISTRIBUIȚI

Cele două partide din coaliție nu s-au înțeles. Amânarea comasatelor ar putea deveni perpetuă. Ultimul termen când se poate ajunge la o înțelegere este mâine. După ziua de mâine ar putea urma orice. Inclusiv ruperea coaliției.

Din ce în ce mai multe voci din PNL și din ce în ce mai autorizate susțin că, pentru însănătoșirea politică a acestui partid, ar fi necesară decuplarea de PSD. Adică ruperea alianței și plasarea PSD ca partid minoritar aflat la guvernare. Brusc, după ani întregi de rătăciri, liberalii sau o parte dintre ei și-au adus aminte de deviza „Prin noi înșine” și constată stupefiați că, ori de câte ori s-ar da peste cap, nu se pot transforma în partid socialist. În disperare de cauză, pentru că, după USR, partidul condus în prezent de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă a înregistrat cele mai dramatice pierderi de electorat, un nucleu liberal se căznește să identifice o soluție de ieșire din criză, prin trecerea, chiar înaintea alegerilor, în opoziție. Iar Marcel Ciolacu ripostează prompt.

Premierul afirmă cu subiect și predicat că ar fi primit un mandat de la președintele Klaus Iohannis, în condițiile în care urma să conducă pe tot parcursul acestui an, până la finalul alegerilor, un guvern de coaliție. Ruperea coaliției de către liberali ar echivala cu aruncarea în aer a mandatului său. Și, prin urmare, e decis ca într-un asemenea scenariu să-și depună demisia. Să analizăm cele trei ipoteze posibile.

  1. Ruperea coaliției și demisia lui Marcel Ciolacu din poziția de premier. Ar fi declanșată instantaneu o criză politică fără precedent. Dacă social-democrații pleacă de la guvernare, după ce în prealabil au plecat și liberalii, Klaus Iohannis nu are altă soluție decât numirea în plin an electoral a unui premier din afara partidelor politice. Un tehnocrat. Un tehnocrat capabil ca, negociind rând pe rând cu partidele parlamentare, să obțină voturile necesare pentru a putea forma un guvern. Un executiv colorat. Alcătuit atât din tehnocrați, acceptați de partidele politice, cât și din reprezentanți ai acestora. Dar un guvern de uniune națională și, în același timp, cu un tehnocrat la vârf nu s-a mai văzut într-un an electoral. Și acesta an este mai electoral decât toți ceilalți ani electorali. Și cu războiul la ușă. Acest scenariu cade.
  2. Marcel Ciolacu nu-și duce amenințarea până la capăt și, după ce PNL iese de la guvernare, așa cum amenință, caută sprijin în stânga și în dreapta, adresându-se celorlalte partide parlamentare, precum și senatorilor și deputaților neafiliați, oferindu-le acestora poziții în guvernul remaniat și multe, multe promisiuni, care vor rămâne neonorate. Ar fi ca și când un om cu piciorul în ghips și-ar propune să traverseze pe sârmă spațiul dintre doi versanți muntoși. Prăbușirea în plin an electoral ar fi iminentă. Sinuciderea e garantată. Cade și acest scenariu, pentru că întotdeauna PSD a dat dovadă de instinct de conservare. Și nici de această dată nu va face excepție.
  3. Al treilea scenariu ar putea fi numit „scenariul ciocul mic”. Și mai pe românește, asta înseamnă că generalul cu patru stele Nicolae Ciucă fie demisionează din poziția de președinte PNL, lăsând în locul lui un interimar, fie nu demisionează și înghite broasca comasatelor, renunțând mâine cu desăvârșire la acest proiect. Pentru a se realiza acest lucru, Nicolae Ciucă, susținut de președinte, mai trebuie să treacă de urgență și la executarea liberalilor care promovează ruperea de PSD. Acest scenariu, cel mai plauzibil, va conduce la o pierdere și mai abruptă a credibilității liberalilor în raport cu propriul bazin electoral. Deși dispune încă de un mare număr de primari și consilieri locali și ar putea să obțină un rezultat acceptabil la locale, toate celelalte runde de alegeri ar urma să fie pierdute de PNL. Europarlamentarele, parlamentarele și prezidențialele. În acest scenariu, nu exclud ipoteza în care PNL va trebui să facă eforturi disperate pentru a trece pragul electoral. Pentru a nu împărtăși soarta PNȚCD și pentru a nu deveni cel de-al treilea partid istoric teleportat în groapa de gunoi a istoriei.

 

Comentarii

comentarii