CNC al PNŢCD la Timişoara
Spune Gheorghe Ciuhandu, preşedinte CNC-PNŢCD
“Oraşele mari trebuie să primească statut de judeţ”
Conform acestui proiect de rezoluţie, realizarea descentralizării presupune existenţa unor unităţi administrativ-teritoriale, care răspund necesităţilor dezvoltării sub toate aspectele: comunitatea locală (comuna, oraşul, municipiul), judeţul şi regiunea. Din fericire, în România aceste entităţi au o tradiţie. Este necesară introducerea regiunilor ca forme de organizare administrativă, cu prerogative care să le facă funcţionale, pe baza experienţei proprii şi a modelelor de succes din UE. “Oraşele mari trebuie să primească statut de judeţ, pentru a înlătura o suprapunere de competenţe care consumă resurse şi pentru a mări capacitatea Consiliilor Judeţene de a răspunde operativ problemelor comunelor şi oraşelor mici. Fiecare entitate administrativ teritorială corespunde unui nivel de subsidiaritate şi constituie o verigă esenţială a lanţului, fără de care descentralizarea şi autonomia sunt incomplete”, se mai arată în acest proiect de rezoluţie.
Descentralizare…
“Puterea în mâna comunităţilor locale este singura care ar putea să scoată eficient ţara din criză. Pentru aceasta sunt imperios necesare continuarea reformei administraţiei publice centrale şi locale, descentralizarea administrativă, concomitent cu descentralizarea financiară, lărgirea autonomiei locale, prin creşterea responsabilităţilor şi atribuţiilor aleşilor locali în detrimentul funcţionarilor numiţi de guvern şi promovarea dezvoltării regionale, prin introducerea regiunilor dotate cu organe alese, situate între stat şi colectivităţile locale şi dispunând de prerogative de administrare sub propria lor responsabilitate şi în interes public conform principiului subsidiarităţii”, a declarat Gheorghe Ciuhandu, preşedinte CNC-PNŢCD.
Comentarii
comentarii