Acasă Eveniment NASA: “Obiect excepţional” descoperit în apropierea Terrei – o gaura neagra cu...

NASA: “Obiect excepţional” descoperit în apropierea Terrei – o gaura neagra cu o varsta de 30 de ani

DISTRIBUIȚI

Astronomii au descoperit cea mai tanara gaura neagra care exista in vecinatatea noastra. Gaura neagra, cu o varsta de 30 de ani, ofera o oportunitate unica pentru a observa acest tip de corp ceresc si dezvoltarea sa de la varste fragede. Potrivit comunicatului postat pe site-ul NASA, descoperirea a fost facuta de Observatorul Chandra. Aceasta gaura neagra ar putea ajuta oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine cum explodeaza stelele masive, care dintre ele creaza gauri negre sau stele neutronice sau cate astfel de corpuri exista in galaxia noastra. Gaura neagra este o ramasita a supernovei SN 1979C si este situata in galaxia M100, la aproximativ 50 de milioane de ani lumina de pamant. Datele culese observatorul Chandra, European Space Agency’s XMM-Newton si observatorul ROSAT au relevat o sursa de raze X stabila in perioada 1995 – 2007. Acest lucru sugereaza existenta unei gauri negre care este alimentata fie de materia atrasa in interior de la supernova sau un sistem binar. "Daca interpretarea noastra este corecta, este cel mai apropiat exemplu unde este observata nasterea unei gauri negre", a afirmat Daniel Patnaude, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, care a condus studiul.
 

NASA va oferi detalii despre un "obiect excepţional" descoperit în spaţiul cosmic din apropierea Terrei, într-o conferinţă organizată luni seară, la ora 19.30, ora României, informează site-ul oficial al agenţiei spaţiale americane. Această descoperire a fost făcută de satelitul Chandra X-ray Observatory, lansat de NASA pe 23 iulie 1999. Conferinţa de presă va avea loc la sediul central din Washington al postului de televiziune NASA TV, la ora 17.30 GMT (19.30 ora României)
Printre oamenii de ştiinţă care vor răspunde întrebărilor adresate de jurnaliştii prezenţi la eveniment se numără Jon Morse – directorul departamentului de astrofizică de la sediul general din Washington al NASA, Kimberly Weaver – astrofizician la Goddard Space Flight Center şi Alex Filippenlo – astrofizician la University of California din Berkeley.
Conferinţa va putea fi urmărită şi pe internet, pe site-ul http://www.nasa.gov/ntv.
Satelitul Chandra X-ray Observatory a fost denumit astfel în onoarea fizicianului de origine indiană Subrahmanyan Chandrasekhar, savantul care a devenit cunoscut după ce a pus la punct o formulă de calcul ce permite determinarea masei maximale (limita Chandrasekhar) a piticelor albe. "Chandra" înseamnă, totodată, în limba sanscrită "lună" sau "strălucire".
Deoarece atmosfera Terrei absoarbe şi reflectă cea mai mare parte a razelor X care se îndreaptă către Pământ, aceste raze nu pot fi detectate de telescoapele terestre şi a fost nevoie de un telescop spaţial pentru a măsura şi studia intensitatea lor.

Mediafax

Comentarii

comentarii