Acasă Actualitate Rable și taximetriști pirați, sub ochii polițiștilor de pe Calea Aradului

Rable și taximetriști pirați, sub ochii polițiștilor de pe Calea Aradului

DISTRIBUIȚI

IMG-20160920-WA0000Timișoara este plină de mașini abandonate, gunoaie, cerșetori și oameni ai străzii. Incompetența Poliției Locale a devenit zilnic, subiect de discuție în presă și pe rețelele de socializare. Tot mai mulți timișoreni disperați cer ajutor, cer patrule permanente ale poliției și camere de supraveghere pentru depistarea celor care distrug orașul. Rabla din imagine zace abandonată pe Calea Aradului, în parcarea de la nr. 44, unde își au sediul mai multe sucursale de bănci. Deși are număr de înmatriculare, deci proprietarul poate fi găsit ușor de ”organele legii”. Dacă ar vrea să-și facă datoria.
În aceeași parcare acționează de ani de zile, nederanjați de nimeni, taximetriști pirați, care îi transportă pe oamenii inconștienți, cu niște hârburi de mașini, la comunele din jurul Timișoarei. Pirații, nu doar că încalcă legea, dar pun în pericol viața celor pe care îi transportă. La câteva sute de metri de parcarea din care acționează taximetriștii ilegali se află Secția 5 de Poliție. Deși fenomenul infracțional se produce, practic, sub ochii lor, polițiștii nu iau nici o măsură.

Comentarii

comentarii