Din această săptămână, producătorii locali din județul Olt sunt prezenți cu cele mai gustoase produse ale lor la Raftul cu Bunătăți Locale inaugurat la magazine Profi din Slatina, Corabia, Scornicești și Piatra Olt, unde acestea ajung rapid, zilnic la prețuri mici! Producătorii locali sunt încurajați să ducă mai departe obișnuința bunătăților făcute după rețete tradiționale și sunt ajutați să ajungă mai ușor la consumatori grație celui mai amplu program demarat pentru susținerea lor de Profi, rețeaua românească de magazine.
Prin acest program, în unele din magazinele sale Profi oferă gustul autentic și sănătos al unor produse proaspete din carne, lactate, pește, făinoase, miere curată, uleiuri presate la rece, bere artizanală și vinuri din soiuri alese. Pentru început, aproape 20 de producători alimentează Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi selectate din județul Olt.
„Raftul cu Bunătăți Locale este programul nostru de suflet prin care ne arătăm respectul pentru rețetele curate și tradiționale și grija pentru comunitate. Ne asigurăm astfel că ceea ce este bun și sănătos își găsește loc în retailul modern. Aceasta este totodată și o modalitate prin care Profi ajută micii producători locali care gătesc ca pentru propria familie să ajungă la cât mai multe familii din România. Nu este doar un ajutor pentru micii producători locali, ci și pentru consumatorii care astfel pot găsi produse de calitate cu originea verificată. Toți producătorii pe care îi identificăm și ale căror bunătăți merită descoperite și savurate de cât mai multă lume se regăsesc și pe platforma Via Profi iar, de azi, și în magazine Profi din județul Olt”, a declarat Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.
În fiecare zi, Raftul cu Bunătăți Locale își întâmpină cu prețuri mici clienții din Olt în magazinele: Profi Super din Strada Toamnei 6, și Strada Ecaterina Teodoroiu 2 din Slatina, Profi Super din Strada Ion Heliade Rădulescu 4, din Corabia, Profi Super din Strada Libertății 6, din Scornicești dar și Profi Loco din Strada Stadionului 2, din Piatra-Olt.
Produsele sunt puse la vânzare în cantități limitate și doar în magazine selectate pentru a permite producătorilor să își păstreze modul de preparare și calitatea tradiționale, fără a insista pe cantitate. Accentul este pus pe prospețimea și producția artizanală specifică fiecărei localități sau zone în care acestea sunt expuse la Raftul cu Bunătăți Locale.
„Încurajăm producătorii locali să facă ceea ce știu ei mai bine și să pună suflet în România, după cum înțelegem și noi să punem suflet în comunitate prin acțiuni concrete. Participanții la acest program primesc ajutor în realizarea documentației și obținerea avizelor necesare pentru vânzarea conformă a produselor lor, în timp ce Profi le facilitează distribuția prin flota proprie și oferă suport în promovarea lor”, explică Gaetan Pacton, Directorul General Profi.
Programul de susținere a producătorilor locali inițiat de Profi prin Raftul cu Bunătăți Locale a fost prezentat prima dată în septembrie 2022, la Festivalul pe care l-a organizat la Apoș. De atunci, acesta s-a extins cuprinzând tot mai multe județe și va continua să se extindă și pe parcursul acestui an. Astfel, in 2023, el a cuprins 120 de furnizori locali artizalani cu peste 800 de articole tradiționale prezenți în 25 de magazine Profi din 21 de localități.
Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via Profi, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoarea gusturilor din România.
Cu 28.000 de angajați în mai bine de 1.711 de magazine proprii și Partener prezente în 846 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.