Sâmbătă, 28 martie, de la ora 19,00, Galeria Jecza Timişoara îi invită pe iubitorii de artă la vernisajul expoziţiei unui artist de renume mondial cu o impresionantă prezenţă internaţională.
Vor fi prezente lucrări din mai multe cicluri, printre care Răpirea Europei, Pădurea de cenuşă sau Nocturne – peisaje transilvane. Artist cu o impresionantă prezenţă internaţională, preşedinte al Senatului Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi preşedinte al filialei Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici, pictorul Ioan Sbârciu va expune pentru prima oară la Timişoara, la Galeria Jecza. Criticul şi istoricul de artă Maria-Magdalena Crişan, care a însoţit expoziţia artistului de la Palatele Mogoşoaia în anul 2006, vedea calităţile artei lui Sbârciu în afara tradiţiei naţionale de artă, ieşind « din contextul şcolilor şi al descendenţelor, înscriindu-se într-un tip de abordare propriu picturalităţii contemporane ».
Impresionantă prin vigoarea gestului pictural, prin forţa şi dramatismul coloristic, pictura sa impune şi prin maniera realizării tehnice, prin dimensiunea suprafeţei abordate (una dintre lucrările prezente având 6×3 m pictaţi) sau prin forţa limbajului plastic folosit.
Selectăm mai jos câteva „eşantioane” de text care pot ajuta la conturarea unei perspective asupra receptării artei pictorului:
„Peisajele constituie pretextul vizual prin care artistul prezintă metaforic traseul complex, ţesătura complicată a propriei experienţe artistice şi umane. Materia picturală, mereu senzuală şi seducătoare, se transformă în instrument de problematizare ontologică, dar şi de accesare a realului vieţii sociale […]Cu fiecare ciclu, artistul se dezvăluie un cavaler puţin ironic, puţin naiv, care porneşte în căutare de aventuri şi vrăji într-un imaginar structurat după legi de funcţionare proprii şi aparte. Ce găseşte este de fiecare dată un “altunde”, în care îşi clădeşte (eroic?, donquijotesc?) propriul mit poetic şi sfârşeşte odată cu el.” (text de prezentare al expoziţiei deschise la Palatele Mogoşoaia, 2006)
„… pictura lui Ioan Sbârciu este una de factură simbolică, metaforică, este expresia unor subtile vibraţii, pe care privitorul le intuieşte. Ea induce jocul dintre văzut şi nevăzut, dintre mare şi mic, dintre expresia directă şi intuiţie, mizează pe faptul că, în preajma noastră, misterul este încă o realitate. Pictorul preferă relativismul pe care spaţiul nocturn îl dă cunoaşterii, jocul acesta nu exclude puterea magică asumată în plan artistic. Această preferinţă pentru negru are o descendenţă romantică, vălul pus asupra privirii măreşte gradul de mister, de penetrare a lumii, nu prin privirea directă, ci cu puterea dată de ochii minţii.” (Maria-Magdalena Crişan, 2006).
