„E o aberaţie ce a susţinut martorul!”
Femeile au ajuns în instanţă, iar după mai multe procese, cele două au pierdut. Faptul le-a nemulţumit foarte mult şi ele susţin că au fost nedreptăţite grav, fiindcă au fost aduşi martori minicinoşi în instanţă. De aceea, ele sunt hotărâte să se adreseze DNA, pentru a li se face dreptate. „Au fost martori mincinoşi. În 1960, martorul susţine că a fost un gard de crengi. A avut nouă ani şi acum spune că nu ştie dacă mai există un gard între mine şi vecin. El spune că un gard de spini există şi în prezent pe acelaşi amplasament, că din gardul menţionat lipseşte o porţiune de cinci, şase metri liniari. Eu am arătat că aceasta e o aberaţie ce susţine. Am făcut fotografii şi am arătat că nu există niciun gard între mine şi vecin. Le-am dat la recurs, dar nu am avut niciun câştig. Am cerut doamnei judecător să vină la faţa locului să vadă că între mine şi vecin nu există niciun gard, dar cererea mea a fost respinsă. Acum, voi da cazul la DNA”, spune Floare Voica din Utvin.
„Încălcarea dreptului la proprietate nu a fost una minoră!”
În decizia definitivă din data de 17 martie 2015, dată de Curtea de Apel Timişoara, cele două recurente susţin că s-a ignorat observarea corectă a planului de situaţie care atestă că lăţimea frizeriei este aproape dublă faţă de lăţimea parcelei pârâtului. Câtă vreme parcela are o formă dreptunghiulară – 100 mp şi front stradal de 41,46 mp – cel mai elementar calcul demonstrează că lăţimea parcelei este de nici doi metri şi jumătate. Motiv pentru care pârâtul nu poate invoca buna sa credinţă în edificarea frizeriei care depăşeşte cu aproape 100% una dintre dimensiunile parcelei. În al doilea rând încălcarea dreptului la proprietate a reclamantelor nu a fost minoră. În al treilea rând se mai arată că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că cele două parcele sunt bine delimitate şi că potrivit probelor ar exista un gard care nu a fost deplasat spre interiorul parcelei reclamantelor, câtă vreme expertul a arătat că parcelele în litigiu erau bine delimitate de imobilele învecinate, iar nu între ele. În plus, între parcelele în litigiu nu există un gard care să fi putut fi deplasat. În aceste condiţii din moment ce pârâtul a ocupat o suprafaţă mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate –aspect ce trebuia să fie evident –reaua sa credinţă este dovedită. În al patrulea rând reaua sa credinţă rezultă din întreaga sa conduită procesuală susţinând că nu ocupă nicio suprafaţă din terenul reclamantelor, deşi a ştiut că ocupă 130 mp din terenul altor persoane, având acces la documentele obţinute anterior procesului cu ocazia dezmembrării sau intabulării construcţiei sale –se arată decizia din 17 martie 2015.
Recursul a fost respins
Pârâtul a cerut respingerea acestor motive, iar recursul reclamantelor a fost declarat nefondat. Curtea a constatat că criticile din recursul recurentelor nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii în sensul dorit de ele. În decizia din 17 martie 2015, se mai arată că instanţa a reţinut că acele critici din recursul recurentelor prin care se susţine ocuparea fără drept de către pârât a unei porţiuni din terenul lor sunt lipsite de interes, în sent procesual. Câtă vreme prin neatacarea sentinţei sub aspectul modalităţii de grăniţuire (prin care limita dintre proprietăţi a fost stabilită prin reintregirea proprietăţii reclamantelor cu această suprafaţă) rezultă că pârâtul a acceptat ca justificată această dispoziţie a instanţei. Curtea a respins solicitarea celor două doamne de demolare a construcţiei pârâtului. „Sancţiunea obligării la demolarea unei construcţii edificate de o persoană pe terenul unei alteia poate fi aplicată doar dacă constructorul a fost de reacredinţă, adică a cunoscut că terenul pe care şi-a ridicat lucrarea nu-i aparţine.”, a decis instanţa. Curtea a mai stabilit că deoarece constructorul a fost de bună credinţă proprietarii terenului pe care s-a ridicat construcţia, proprietatea altei persoane, nu mai au obţiunea de a solicita şi obţine demolarea acesteia, ci doar dreptul de a înapoia valoarea materialelor şi a manoperei sau de a fi plătită o sumă egală cu cea a creşterii valorii fondului. Astfel, recursul celor două surori, Floare şi Rusalina Voica, a fost respins.
Comentarii
comentarii
