O situație nefirească, frizând absurdul, durează de aproape două luni, consumă liniștea și nervii artistului Ștefan Popa Popa’S, spre consternarea oricărui om de bun simț. Artistul e hărțuit de un vecin, proprietar al unui restaurant ce funcționează, de 8 ani, fără autorizație, cu acordul tacit al autorităților locale.
De fapt, cum poți accepta ca proprietarul restaurantului să-și vadă de ale sale, în afara legii, dar să-l reclame pe maestrul Popa’S pe motiv că latră câinii și-l deranjează?! Primăria tace, în schimb poliția locală și cei de la controlul sanitar-veterinar ”își fac, sârguincioși, datoria”: inspectează câinii, îi înregistrează, ca nu cumva să-l stingherească pe vecinul, aflat, el însuși, în conflict cu legea.
•Cu ce i-ați deranjat pe vecinii care vă tot reclamă la organele locale, pe motiv că le tulburați liniștea?
•Este tocmai invers, dar absurdul ține loc de normalitate, iar primarul Nicolae Robu se face că plouă când îi amintesc de faptul că girează această ilegalitate, ce durează… și durează…
•Care este miza acestui conflict?
•Restaurantul funcționează de 8 ani fără autorizație, iar ei vorbesc de faptul că eu nu le dau acordul, în calitate de vecin, în schimb suport gălăgia copiilor de la școala din vecinătate. Chiar e nevoie să mă justific cu privire la ceea ce consimt să îngădui și cu ce anume nu sunt de acord? În disperare de cauză, m-au acționat în judecată, să le dau acordul, ca vecin, spre a obține autorizația de funcționare. Însă, timp de 8 ani, au funcționat, la modul acesta, sub oblăduirea primăriei. Spun despre ei că sunt corecți (?!), că totul e ”la vedere, cu ”acte în regulă”, că plătesc impozite, că sunt în deplină legalitate… Atâta doar că… nu au autorizație de funcționare. De parcă asta ar fi ceva facultativ. Și se laudă că plătesc impozite, vai, ce mare realizare!, pentru care cineva din administrație sau de altundeva s-ar cuveni să-i și premieze… E normal să lucrezi cu acte și să plătești impozite. Înțelegeți că ei funcționează în afara cadrului legal, dar se întrec în declarații despre… legalitate! Ce să vă mai spun despre cât de absurdă este această situație? Ca urmare a faptului că nu am fost de acord să deschidă restaurant în casa din vecinătatea locuinței mele, îmi blochează, zilnic, intrarea în imobil cu mașinile cu care fac aprovizionarea, mă reclamă că patrupezii mei latră prea tare – ce-ar fi vrut, să miaune? -, iar zeloșii inspectori de poliție locală și sanitar-veterinarii dau curs acestor sesizări – până acum, 13 la număr -, că eu aș fi cel care tulbură liniștea. Gălăgia nu eu o fac… desenând, ci ei, cu grupuri de 20-30 de copii, la așa-zisele party-priuri și after-school, de parcă activități în limba română n-ar mai exista. În viziunea zeloșilor ”apărători ai legii”, eu aș fi cel mai mare delicvent al țării, fiind verificat de organe – a nu se înțelege genitale! – dacă am autorizație pentru atelierul de creație, de ce dețin șemineuri și patru saci cu lemne în curte, unde dorm câinii și alte asemenea aberații. Eu am o curte de 1.200 m.p., însă penibilul inspector sanitar-veterinar îmi sugera să dorm, ca el, cu câinele în pat, de parcă toți ar trebui să ne aliniem la statura de… zoofili.
•E greu de crezut că se poate întâmpla o asemenea absurditate, iar primăria să nu pună capăt ilegalității pe care a îngăduit-o, lăsându-i să își desfășoare activitatea, ani de zile, la modul acesta.
•Păi tocmai aici e nodul gordian, iar asta nu e o simplă greșeală; e o faptă penală. Încercați dvs. să înființați o firmă și să urmați același traseu, ca ei: să nu aveți acordul vecinilor și vedeți dacă obțineți autorizație de funcționare! Vă garantez că veți eșua în această tentativă. Acum, ei nu știu cum s-o scoată la capăt pentru că, într-un final, vor fi nevoiți să dea socoteală pentru că au patronat această gravă ilegalitate. Gândiți-vă că e vorba de 8 ani, în care și-au văzut nestingheriți de afacerea lor în afara legii. Să răspundă onor primăria în solidar cu cei pe care i-au susținut în această mizerie numită afacere! În schimb, organele lor de control m-au supus unui stres cumplit: să îi suport când vor ei, să le accept prezența și tonul necuviincios, să le prezint tot felul de acte prin care să dovedesc că eu sunt în regulă. Ce vreți să vă mai spun? Că mi-e lehamite de atâta absurditate și grosolănie cât mi-e dat să suport? Și tot ei mă agasează cu controale, că, vezi Doamne, au de soluționat reclamații, că așa le cere legea. Oare vă e clar ce vă spun? Înțelegeți că tocmai aceia care nu respectă legea mă acuză pe mine de încălcarea ei, iar cei în măsură să asigure cadrul legal de desfășurare a activității economice le țin isonul?! Despre asta e vorba, acestea sunt faptele!
•Încerc un sentiment de îngrijorare în fața absurdului acestei situații, chiar și după atâția ani de gazetărie. Primăria este cea care se face vinovată de o asemenea stare de fapt. Cu atât mai mult, cu cât agresorul dvs. este în afara legii, beneficiind de concursul administrației locale, deși s-ar fi cuvenit să nu îngăduie încălcarea legii. Aveți dreptul să le cereți socoteală, să vă răspundă cu privire la faptul că reclamanții dvs. sunt ei înșiși în culpă. Cum ar veni, hoții sunt cei care strigă în gura mare: Săriți, hoții!
•Firește că nu las ca lucrurile să mai treneze și le cer, pe rând, să dea socoteală: primăria, poliția locală, agenția sanitar-veterinară, secția 3 poliție. Iar șefilor acestor instituții ale statului, care au menirea să mă apere de agresori, le cer public demisia. Ce ziceți de faptul că polițiștii de la secția 3 le ”țineau de 6” celor de la restaurant, cel care este în ilegalitate, anunțându-i când urma să le vină vreun control? Aici e un grup infracțional care va cădea cât de curând și nu-i voi lăsa să scape, că prea mult rău mi-au făcut. Și vor face în continuare, dacă nu se găsește cineva să le spargă gașca. Eu voi fi acela, înlăturând putregaiul ce ne afectează pe toți, mai devreme sau mai târziu. Dacă toți tăcem și-i lăsăm să ne sfideze cu nesimțirea lor, făcându-și făcutele, adică infracțiuni, ne merităm soarta. Gândiți-vă că am venit de la Curtea Regală a Spaniei, iar la poartă m-au așteptat polițiștii de la ”locală” să le dau declarații, să le arăt câinii, să le răspund la o sumedenie de întrebări neghioabe, chiar dacă am fost obosit, indiferent dacă am fost sau nu dispus să fac asta. Și ce dacă eram istovit, mâhnit, agasat, jignit? Ei ”își făceau datoria”, tolerându-i și chiar asigurându-le protecție vecinilor infractori. Pentru că erau părtași cu ei la încălcarea legii și nu-i greu de presupus că își primeau tainul pentru acel gest de… clemență. Toate au o limită!
